dobroge.tv

Live

Pericol de dezastru ecologic în Marea Neagră după ce o navă cu 3.000 de tone de îngrășământ a eșuat pe coasta bulgară. VIDEO

Pericol de dezastru ecologic în Marea Neagră după ce o navă cu 3.000 de tone de îngrășământ a eșuat pe coasta bulgară. VIDEO
30 septembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

O nava de marfă numită Vera Su, care este coordonată de un echipaj turc și navighează sub pavilion panamez, a eșuat pe coasta bulgară în apropierea Rezervației Naturale Kaliakra pe 20 septembrie. Aceasta transportă o cantitate mare de compuși chimici, iar dacă autoritățile bulgare nu reușesc să transfere marfa pe uscat, cele peste 3.000 de tone de uree aflate la bord ar putea provoca o catastrofă ecologică în Marea Neagră, transformând unul dintre cele mai importante habitate naturale ale Europei într-o zonă lipsită de viață, notează Euractiv, scrie Digi 24.

Ureea este folosită ca îngrășământ în agricultură, dar odată ce intră în contact cu apa de mare, provoacă o înflorire rapidă a fitoplanctonului, care emit toxine ce afectează viața marină.

Experții au avertizat că acest lucru ar distruge bogatele habitate marine ale delfinilor, a păsărilor protejate de lege și a altor specii din Marea Neagră.

Timp de șase zile după accident, autoritățile bulgare nu au luat nicio măsură pentru salvarea navei, deși vremea a fost favorabilă pentru o operațiune de salvare.

O operațiune de salvare fără echipamentul necesar, care a provocat un întreg scandal

Până la urmă, la opt zile după accident, autoritățile bulgare au trimis câteva nave de salvare, dar acestea erau dotate cu echipament inadecvat pentru descărcarea ureei. De altfel, acest compus chimic a început deja să se scurgă în mare.

Ministerul Mediului din Bulgaria a confirmat poluarea apei mării cu nitrat provenit din încărcătura navei. Ulterior, acesta a sistat operațiunea legată de nava Vera Su și l-a demis pe directorului Administrației Maritime din Bulgaria, Zhivko Petrov.

Am identificat o lipsă de pregătire gravă din partea agenției”, a declarat ministrul transporturilor Hristo Aleksiev după ce Petrov afirmase cu o zi în urmă că nu știa că ureea se va scurge în mare odată cu descărcarea navei și a pretins că încărcătura acesteia nu este toxică.

Totodată, ministrul bulgar al transporturilor a anunţat înființarea unui comandament de criză care să lucreze pentru recuperarea navei, afirmând că „avem mai multe priorităţi, mediul şi sănătatea oamenilor, precum şi o operaţiune de evacuare a echipajului, dacă vremea se înrăutăţeşte”.

De asemenea, acesta a spus că „după ce s-a ratat ocazia de a goli nava de încărcătura sa timp de aproape o săptămână, condițiile meteorologice sunt acum proaste pentru o operațiune de salvare și valurile înalte împing nava înspre stânci”.

Autoritățile bulgare au mai transmis că sunt gata să evacueze echipajul format din nouă membri. Totodată, marina bulgară speră să stabilizeze nava cu ajutorul unor ancore care să prevină distrugerea acesteia din cauza vremii proaste. O nouă tentativă de a descărca ureea ar urma să fie demarată după această operațiune.


Sursă foto/ video: Europa Press RO

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233