Fotografia cu ultimul soldat urcând la bordul ultimului avion de transport
Departamentul american al Apărării a publicat, în noapte de luni spre marţi, o fotografie cu generalul-maior Chris Donahue, comandat al diviziei aeriene 82, în timp ce se îmbarca într-un avion C-17 pentru a pleca din Kabul, el fiind ultimul soldat american care a părăsit ţara, potrivit news.ro.
Statele Unite au încheiat la miezul nopţii misiunea de două decenii în Afganistan. În ultimele două săptămâni, de când talibanii au preluat controlul, au fost evacuaţi din ţară
123.000 de oameni, a spus secretarul de stat Antony Blinken.
Washingtonul spune că va continua să-i ajute pe cei care vor să plece din Afganistan, va continua să ofere asistență umanitară poporului afgan și va colabora cu guvernul taliban, dacă acesta își va respecta angajamentele.
De cealaltă parte, talibanii au anunțat că îi vor primi înapoi pe cei care nu vor obține vize în țările în care au plecat. Însă la revenirea în Afganistan, vor ajunge în fața unor tribunale.