Cetăţenii români evacuaţi din Afganistan ajung astăzi în ţară

Cetăţenii români care au fost evacuaţi din Afganistan vor ajunge, sâmbătă, în ţară, cu aeronava Forţelor Aeriene Române.
„Ministerul Afacerilor Externe informează că cetăţeni români care au fost evacuaţi din Afganistan ca rezultat al demersurilor Celulei de criză interinstituţionale, convocate în data de 13 august de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, sosesc în România astăzi, 21 august, la bordul aeronavei Forţelor Aeriene Române”, a transmis MAE.
Potrivit sursei citate, aeronava Forţelor Aeriene Române care a evacuat, în aceste zile, cetăţeni români şi străini de pe Aeroportul Internaţional din Kabul va ateriza în jurul orei 13:00, la Baza 90 Transport Aerian.
Vineri seară, MAE anunţa că al treilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport româneşti s-a desfăşurat în bune condiţii, astfel că au fost evacuaţi cei 14 cetăţeni români transferaţi în aeroport şi patru cetăţeni bulgari.
Pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistenţă de specialitate.
Ulterior, aeronava militară românească a aterizat la Islamabad şi l-a preluat şi pe cetăţeanul român evacuat în cursul dimineţii de 20 august pentru a fi transportat spre ţară. Primul cetăţean român evacuat în ziua anterioară a decis să plece deja din Islamabad cu un zbor de linie. De la Islamabad, aeronava va face deplasarea spre România.
Conform sursei citate, cel de-al 15-lea cetăţean român care mai dorea evacuarea, angajat al unui program ONU, a informat Celula de criză interinstituţională că nu poate ajunge la aeroport din cauza situaţiei de securitate. Celula de criză interinstituţională va continua să acţioneze pentru a identifica opţiuni de evacuare a acestuia cu aeronave ale unor state partenere, în măsura în care condiţiile de securitate vor permite accesul cetăţeanului român în aeroport.
„După cum a informat anterior, Celula de criză interinstituţională a validat şi contactat un număr de foşti colaboratori ai trupelor române pe perioada desfăşurării misiunii acestora în Afganistan, studenţi bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptaţi la studii în România, precum şi jurnalişti afgani, care şi-au manifestat dorinţa de a fi evacuaţi în România. Celula de criză i-a informat cu privire la coordonatele zborului de astăzi, dar, din cauza condiţiilor de securitate extrem de dificile din zona aeroportului internaţional din Kabul, din păcate aceşti cetăţeni afgani nu au reuşit să ajungă în incinta aeroportului. Şi în cazul acestora, Celula de criză interinstituţională va continua să acţioneze pentru a identifica opţiuni de evacuare. În acest scop, Celula de criză interinstituţională evaluează permanent, împreună cu partenerii internaţionali, evoluţia situaţiei din Afganistan”, preciza MAE.
Anterior, MAE anunţa că un grup de 14 cetăţeni români a ajuns în incinta aeroportului din Kabul şi urma să fie evacuat, după ce noaptea trecută a fost preluat un alt român şi dus la Islamabad. La acel moment, grupul nu a putut ajunge la aeroport, din cauza situaţiei securitate din capitala afgană.
Sursă foto: Facebook Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

