dobroge.tv

Live

Situaţie dramatică pe aeroportul din Kabul: afganii așteaptă să prindă un loc în orice avion care pleacă. România şi peste 60 de state au semnat o declaraţie comună

Situaţie dramatică pe aeroportul din Kabul: afganii așteaptă să prindă un loc în orice avion care pleacă. România şi peste 60 de state au semnat o declaraţie comună
16 august 2021
Redactia DTV
Publicitate

Talibanii au intrat duminică în capitala Kabul şi au preluat controlul Palatului Prezidenţial, după ce în ultimele săptămâni au cucerit, pe rând, principalele oraşe ale Afganistanului, în urma retragerii trupelor americane şi NATO.Preşedintele ţării, Ashraf Ghani, a anunţat că a părăsit ţara pentru a evita vărsarea de sânge, scrie news.ro.

România şi mai mult de 60 de state au emis o declaraţie comună privind situaţia din Afganistan, prin care cer ca cetăţenilor afgani şi străini ce doresc să plece din ţară să le fie permis să facă acest lucru şi prin care fac apel la cei care se află acum la conducere să protejeze vieţile oamenilor şi să restabilească ordinea civilă.

Textul a fost semnat de Australia, Austria, Bahamas, Belgia, Burkina Faso, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Coasta de Fildeş, Cehia, Denemarca, Republica Dominicană, El Salvador, Estonia, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Mirconesia, Fiji, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Ghana, Grecia, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Letonia, Liberia, Lichtenstein, Lituania, Luxembourg, Malta , Insulele Marshall, Mauritania, Nauru, Olanda, Noua Zeelandă, Nigeria, Norvegia, Palau, Panama, Paraguay, Polonia, Portugalia, Qatar, Coreea de Sud, Cipru, România, SUA, Sierra Leone, Slovacia, Slovenia, Spania, Surinam, Suedia, Togo, Tonga, Uganda, Regatul Unit al Marii Britanii, Ucraina şi Yemen.

„Având în vedere situaţia securităţii care se deteriorează, sprijinim, facem eforturi pentru a securiza şi apelăm la toate părţile să respecte şi să înlesnească plecarea în siguranţă şi organizată a cetăţenilor străini şi a afaganilor care doresc să părăsească ţara. Cei care se află în poziţii de putere şi autoritate în Afganistan poartă responsabilitatea - şi răspunderea - pentru protejarea vieţii oamenilor şi a proprietăţii şi pentru imediata restabilire a securităţii şi ordinii civile”, se arată în document.

În declaraţia comună mai este precizat: „Cetăţenilor afgani şi străini care doresc să plece trebuie să le fie permis să facă asta; drumurile, aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei trebuie să rămână deschise şi calmul trebuie menţinut. Poporul afgan merită să trăiască în siguranţă şi cu demnitate. Noi, în comunitatea internaţională, suntem gata să îi ajutăm”.

Talibanii au intrat duminică în capitala Kabul şi au preluat controlul Palatului Prezidenţial, după ce în ultimele săptămâni au cucerit, pe rând, principalele oraşe ale Afganistanului, în urma retragerii trupelor americane şi NATO.Preşedintele ţării, Ashraf Ghani, a anunţat că a părăsit ţara pentru a evita vărsarea de sânge.

Membrii Consiliului de Securitate al ONU se vor reuni în sesiune de urgenţă, luni, la ora României 17:00, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, urmând să prezinte situaţia de la Kabul.

Sursă foto: digi24.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233