dobroge.tv

Live

Sicilia declară stare de urgență pentru șase luni din cauza incendiilor de vegetație

07 august 2021
Redactia DTV
Publicitate

Guvernul regional din Sicilia a declarat stare de urgenţă şi de criză pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie care fac ravagii pe insulă de la sfârşitul lunii iulie, informează DPA sâmbătă, citat de Agerpres.

Preşedintele regional Nello Musumeci a declarat într-o postare pe Facebook în care explică decizia sa că temperaturile neobişnuit de ridicate şi condiţiile meteorologice anormale vor continua să prezinte un risc în următoarele săptămâni.

Între timp, în Sardinia, pompierii din provincia Oristano au anunţat că sâmbătă dimineaţa a izbucnit un incendiu la o unitate de cazare turistică.

Pompierii au împiedicat propagarea flăcărilor la vegetaţia din apropiere, au precizat aceştia. Nu au fost raportate victime.

Oristano, pe coasta de vest a insulei mediteraneene, s-a confruntat recent cu incendii forestiere majore, care au provocat pagube importante.

Temperaturile neobişnuit de ridicate, de peste 40 de grade Celsius, provoacă secetă în toată partea de sud a Italiei, alimentând incendiile.

Se crede că multe dintre acestea au fost declanşate în mod deliberat.

Asociaţia agricolă Coldiretti a descris vara ca fiind cea mai călduroasă din ultimul deceniu.

Sicilia, Calabria şi Apulia au fost cele mai afectate de incendiile recente.

Două persoane din provincia Reggio Calabria au murit în flăcări, potrivit pompierilor.


Sursă foto/ video: The Telegraph

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233