Val de critici după ce o companie din SUA a produs un pistol adevărat care seamănă cu o jucărie LEGO
O companie din Statele Unite care vinde arme a atras un val de critici după ce a prezentat un pistol care arată ca o jucărie LEGO. În SUA este ilegală producția unor jucării care să semene foarte precis cu armele adevărate, însă legea nu interzice explicit producerea unor arme care să semene cu jucăriile, scrie Digi 24.
Compania Culper Precision a anunțat că varianta sa customizată de pistol Glock, denumită Block 19, a fost dezvoltată pentru „a pune în evidență bucuria pură a trasului cu arma ca sport”, scrie BBC.
Însă producătorul danez de jucării LEGO i-a scris companiei și i-a cerut să oprească producția acestor arme, care sunt acoperite cu niște piese asemănătoare cărămizilor LEGO.
Asociațiile care militează pentru controlul armelor au descris demersul companiei drept iresponsabil și periculos.
Shannon Watts, de la asociația Everytown for Gun Safety, a criticat compania Culper Precision, spunând că există riscul ca cei mici să fie atrași de armele de foc „chiar și când nu arată ca niște jucării”.
Culper Precision a precizat într-un comunicat că a realizat Block 19 cu scopul de a arăta că armele sunt „pentru toată lumea” și că „a deține o armă și a trage cu ea în mod responsabil este o activitate plăcută”.
Compania a mai precizat că armele pot fi cumpărate doar de cei care au dreptul legal să dețină o armă.
Președintele Culper Precision, Brandon Scott, a declarat pentru Washington Post că, după ce a discutat cu avocații, a decis să respecte solicitarea companiei LEGO.
Modelul acesta de armă pare că nu se mai găsește pe site-ul companiei, mai precizează BBC.
În SUA este ilegală producția unor jucării care să semene foarte precis cu armele adevărate, însă legea nu interzice explicit producerea unor arme care să semene cu jucăriile.
Accidentele în care sunt implicați copii și arme sunt în creștere în SUA. Peste 140 de oameni au fost omorâți anul trecut în astfel de incidente.
Sursă foto: Instagram