Avioanele companiilor din Belarus, interzise în spațiul aerian al Uniunii Europene

Uniunea Europeană a decis vineri, 4 iunie, să interzică accesul în spaţiul său aerian pentru companiile aeriene din Belarus şi să finalizeze noi sancţiuni economice contra regimului de la Minsk condus de Aleksandr Lukaşenko, au declarat pentru AFP surse diplomatice de la Bruxelles, scrie Digi 24.
Măsura, solicitată la finalul lunii mai de către liderii europeni, a fost formalizată juridic vineri de cele 27 de state membre UE, dar vine și în contextul difuzării de către televiziunea de stat controlată de Lukașenko a unui interviu cu jurnalistul Roman Protasevici în care se putea vedea că acesta a fost forțat prin pedepse fizice să îi aducă elogii președintelui țării și să facă acuzații la adresa liderului Opoziției.
Interdicţia va intra în vigoare sâmbătă şi vizează în primul rând compania naţională Belavia, a explicat un diplomat european. Ea este un răspuns la decizia din 23 mai a autorităţilor belaruse de a forţa un avion al companiei Ryanair ce decolase din Atena cu destinaţia Vilnius să schimbe ruta şi să aterizeze la Minsk, invocând o alertă cu bombă. Doi pasageri, jurnalistul disident belarus Roman Protasevici şi iubita lui, Sofia Sapega, au fost arestaţi.
Companiile aeriene europene au decis deja să ocolească spaţiul aerian al Belarusului, informează Agerpres.
Aceleaşi surse au explicat că două serii de sancţiuni individuale referitoare la Belarus sunt în curs de finalizare şi ar urma să fie aprobate săptămâna viitoare.
Prima serie de sancţiuni include opt nume de oficiali sau entităţi implicate în decizia de deturnare a avionului companiei Ryanair pe 23 mai, în timp ce a doua serie vizează ''câteva zeci de nume de persoane sau entităţi'' implicate în reprimarea opoziţiei belaruse.
Este avută în vedere ideea fuzionării celor două liste. Sancţiunile constau în interdicţia acordării vizei de intrare în UE şi în îngheţarea activelor deţinute în Uniunea Europeană.
UE a sancţionat deja în acest fel 88 de membri ai regimului din Belarus, inclusiv pe preşedintele Lukaşenko.
Sursă foto: HotNews
Eveniment
Social
Sănătate

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

