Ambasadorul Ucrainei în Thailanda, moarte misterioasă în camera de hotel: acesta se afla în vacanță cu fiul său
Ambasadorul Ucrainei în Thailanda a fost găsit mort, duminică, pe insula Koh Lipe, aflată în sudul ţării, unde se afla în vacanţă cu fiul său, potrivit poliţiei thailandeze. Cauza decesului este deocamdată necunoscută, informează AFP, citată de Agerpres.
Diplomat de carieră, Andrii Beshta, 45 de ani, a fost numit ambasador al Ucrainei în Thailanda în 2016.
Poliţia thailandeză a anunţat că el a fost găsit mort în jurul orei locale 05:30 dimineaţa, în camera unui complex hotelier din Koh Lipe, o insulă care se bucură de mare popularitate pentru apele sale cristaline.
„Ancheta preliminară nu a dezvăluit niciun semn de atac, niciun semn de violenţă”, informează o declaraţie atribuită purtătorului de cuvânt al poliţiei thailandeze, Kissana Phathanacharoen.
Membrii echipei medicale care a sosit prima la faţa locului erau îmbrăcaţi în combinezoane speciale pentru a examina trupul neînsufleţit, în timp ce autorităţile l-au interogat pe fiul ambasadorului, Ostap, cazat în aceeaşi cameră.
Acesta a declarat că tatăl său s-a culcat în jurul orelor 23:00, dar că s-a trezit la orele 04:30 dimineaţa vomitând, înainte de a-şi pierde cunoştinţa, a spus Kissana Phathanacharoen, care a adăugat că şi alţi martori au fost de asemenea interogaţi.
Trupul lui Andrii Beshta a fost iniţial trimis la un spital local pentru autopsie, după care a fost transportat la un spital al poliţiei la Bangkok, capitala Thailandei, pentru o anchetă aprofundată asupra cauzelor decesului.
Sursă foto: G4Media