Uniunea Europeană a încheiat un nou contract cu Pfizer-BioNTech pentru 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID
Uniunea Europeană a încheiat un nou contract cu Pfizer-BioNTech, pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19, a anunţat sâmbătă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, porrivit AFP şi dpa, preluate de Agerpres.
„Comisia tocmai a aprobat un contract pentru 900 de milioane de doze ferm (+ 900 de milioane de doze opţional) cu BioNTech şi Pfizer”, a anunţat într-un tweet Ursula von der Leyen. „Vor urma alte contracte şi alte tehnologii de vaccinuri”, a adăugat ea.
???????? vaccination is progressing well.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) May 8, 2021
Now we prepare the next stage in our response:
➡️giving booster shots
➡️dealing with possible escape variants
➡️allowing for vaccination of children & teenagers
Aceste noi livrări, prevăzute să aibă loc începând din acest an şi până în 2023, vor permite inclusiv adaptarea la noi tulpini de coronavirus, dar şi vaccinarea copiilor şi adolescenţilor.
„Vaccinarea avansează bine” în Europa, „acum pregătim noua etapă a răspunsului nostru” la pandemie, a explicat şefa executivului european.
Contractul anunţat sâmbătă este al treilea încheiat între UE şi alianţa germano-americană.
Sursă foto: Financial Times