Elicopterul Ingenuity al NASA urmează să întreprindă luni primul zbor pe Marte
18 aprilie 2021
Redactia DTV
Publicitate
Elicopterul Ingenuity al NASA urmează să întreprindă luni primul său zbor pe Marte şi va fi şi primul al unui vehicul motorizat pe o altă planetă, scrie news.ro.
Ingenuity cântăreşte 1,8 kilograme şi a ajuns pe Marte în roverul Perseverance, care a amartizat în luna februarie.
NASA trebuia să îl testeze în urmă cu o săptămână, însă din cauza unor probleme tehnice a decis amânarea zborului.
Acesta e programat acum să aibă loc luni, 19 aprilie, iar Agenţia a recunoscut că e posibil să nu fie unul reuşit. Dacă aşa va fi, NASA va mai face o încercare săptămâna viitoare.
Sursă foto: news.ro
Publicitate
Eveniment
Social
Sănătate
Educație
Dosar penal pentru mărfuri contrafăcute. Polițiștii au găsit mai multe colete cu jucării „fake”
Aproximativ 3,5 tone de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiști
Măsuri de ordine pentru meciul dintre FC Farul Constanța şi ASC Oțelul Galați
Se oprește apa în zonele Badea Cârțan și Vivo din municipiul Constanța
Universitatea „Ovidius” din Constanța, inclusă în primul clasament internațional al cercetării științifice interdisciplinare Times Higher Education
Percheziții într-un dosar penal de braconaj și uz de armă fără drept
O femeie a fost reținută pentru proxenetism și spălare de bani. Ar fi înlesnit practicarea prostituției de către angajatele salonului de masaj pe care l-ar fi deținut
Mai multe
URMĂREȘTE
Lumina lui Hristos
DESPRE GRIJILE VIEȚII
Lumina lui Hristos
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
Lumina lui Hristos
IUBIREA CARE UCIDE
Lumina lui Hristos
APOSTOLIA MILENIULUI III
Lumina lui Hristos
PUTEREA CRUCII
Lumina lui Hristos
URMAREA LUI HRISTOS
Lumina lui Hristos