dobroge.tv

Live

Joe Biden a declarat că va creşte limita de refugiaţi primiţi de Statele Unite anul acesta

Joe Biden a declarat că va creşte limita de refugiaţi primiţi de Statele Unite anul acesta
18 aprilie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că va creşte limita de refugiaţi primiţi de Statele Unite anul acesta, la o zi după ce a fost criticat de democraţi pentru că a fost de acord să menţină cifra scăzută, scrie Reuters, citat de news.ro.

Biden a semnat vineri un ordin prin care a prelungit decizia de a primi 15.000 de refugiaţi a predecesorului său, Donald Trump, până la finalul lunii septembrie. Astfel, preşedintele a abandonat planul anunţat în februarie, de a creşte limita la 62.500.

Sâmbătă, Biden le-a declarat reporterilor în Delaware, unde a jucat golf, că va merge dincolo de limita de 15.000.

Vom creşte numărul. Problema a fost că partea cu refugiaţii funcţiona în criza care de la graniţă cu tinerii. Nu puteam face două lucruri deodată, aşa că acum vom creşte numărul”, a spus el.

Criticat de legislatori şi de grupurile pentru drepturile refugiaţilor, secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a declarat vineri că el plănuieşte „să stabilească o limită finală, crescută pentru finalul acestui an fiscal până pe 15 mai”.

Ordinul lui Biden pentru limitarea primirii de refugiaţi la 15.000 a fost o lovitură pentru grupurile de susţinere a refugiaţilor care doreau ca preşedintele democrat să anuleze rapid politicile republicanului Trump, care a stabilit acest număr pentru a limita imigraţia.

Programul de primire a refugiaţilor este diferit de sistemul de azil pentru migranţi. Refugiaţii trebuie verificaţi încă din timpul în care se află în afara ţării şi autorizaţi pentru intrarea în SUA, spre deosebire de migranţi, care ajung la graniţa SUA şi după aceea cer azil.

Abordarea prudentă a lui Biden pare să aibă legătură cu îngrijorările ridicate de ideea de a permite accesul mai multor refugiaţi într-un moment în care numărul migranţilor care ajung la graniţa cu Mexicul este tot mai mare şi cu faptul că nu doreşte să pară „prea deschis”, a declarat un oficial pentru Reuters.

Psaki a mai spus vineri că „obiectivul iniţial al preşedintelui de 62.500 pare puţin probabil, având în vedere programul de primire decimat pe care l-am moştenit”. Republicanii l-au învinuit pe Biden pentru situaţia de la graniţă.

La scurt timp după preluarea mandatului, Biden a spus că are ca obiectiv stabilirea unui nou curs pentru politica americană de imigraţie.


Sursă foto: Deutsche Welle

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233