dobroge.tv

Live

FRANŢA. Parlamentul a adoptat o lege care califică drept viol actul sexual cu un copil cu vârsta sub 15 ani

FRANŢA. Parlamentul a adoptat o lege care califică drept viol actul sexual cu un copil cu vârsta sub 15 ani
16 aprilie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Parlamentul francez a adoptat, joi, o lege care caracterizează actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani drept viol, pedeapsa putând ajunge până la 20 de ani de închisoare, aducând codul penal mai aproape de legislaţia din multe alte state occidentale, transmite Reuters, citat de news.ro.

În timp ce vârsta legală pentru sexul consimţit era de 15 ani, procurorii din Franţa trebuiau să dovedească faptul că actul sexual nu a fost consimţit, pentru a obţine o condamnare pentru viol.

”Aceasta este o lege istorică pentru copiii noştri şi pentru societate”, a afirmat ministrul Justiţiei, Eric Dupond-Moretti, în Adunarea Naţională.

”Niciun agresor adult nu va mai putea susţine că actual sexual cu un minor mai mic de 15 ani a fost consimţit”.

Votul în favoarea acestei legi a fost în unanimitate pentru versiunea finală, a anunţat Adunarea Naţională pentru Twitter.

Au existat îngrijorări din partea unor parlamentari că o vârstă de consimţământ sub care actul sexual constituie în mod automat viol ar putea incrimina o relaţie sexuală consensuală între un minor şi o persoană cu doar câţiva ani mai în vârstă.

În consecinţă, a fost creată o clauză de tipul ”Romeo şi Julieta”, care permite relaţii sexuale între un minor şi o persoană cu o vârstă mai mare cu cel mult cinci ani. Clauza nu se va aplica în cazurile de agresiune sexuală.

Legislaţia consideră, de asemenea, că actual sexual incestuos cu un minor de sub 18 ani este un viol.

Franţa îşi înăsprise deja legile privind delictele sexuale în 2018, când a interzis hărţuirea sexuală pe străzi, persoanele care fac remarci sexuale şi indivizii agresivi fiind pasibili la amenzi aplicabile pe loc, mai scrie news.ro.

Sursă foto: HotNews

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233