De la joacă, la tragedie. Doi copii s-au înecat într-un lac: Marius și Armando au încercat să scoată din apă o minge
Durere fără margini pentru o familie de români stabiliți în Germania. Doi copii s-au înecat într-un lac, încercând să scoată mingea cu care se jucau. Cei doi aveau opt, respectiv nouă ani, scrie Adevărul.
Duminică după-amiază, Marius (opt ani) şi Armando (nouă ani) se jucau împreună cu o prietenă de-a lor, o fetiţă în vârstă de 10 ani, foarte aproape de locul unde locuiesc: într-un adăpost de refugiaţi, la 100 de metri de Lacul Laher Teich din regiunea Hanovra.
Cei trei se jucau pe marginea lacului când mingea a căzut în apă. Fără să stea prea mult pe gânduri, cei doi frăţiori şi-au scos încălţările, şi-au ridicat pantalonii până la genunchi şi au intrat în apă. Nu ştiau că, la nici doi metri de mal, adâncimea apei creşte brusc la aproximativ şase metri, scrie Adevărul.
Marius și Armando au dispărut sub apa rece și s-au înecat.
Tragedia s-a petrecut sub ochii prietenei lor, care, speriată, a fugit la adăpostul pentru refugiaţi din apropiere, unde cei trei copii locuiau împreună cu familiile lor.
„Când am ajuns, unchiul băieţilor stătea în apă până la genunchi, căuta copiii”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor germani, citat de Observator News.
Imediat, zona s-a umplut cu echipaje de salvare. Un elicopter a început să survoleze lacul, iar pompierii şi scafandrii au demarat operaţiunile de căutare.
Din păcate, finalul a fost unul tragic. Marius şi Armando au fost scoşi fără suflare din lac, iar manevrele de resuscitare au fost în zadar. Micuţii au fost declaraţi decedaţi.
Sursă foto: Observator News.