Cazul șocant al unui bărbat care a venit după trei ani din străinătate și a aflat că este mort și îngropat. VIDEO

Un bărbat din Cahul, Republica Moldova, revenit acasă după ce a fost plecat timp de trei ani în Germania, a aflat că este „mort și îngropat”, iar toate documentele i-au fost anulate, scrie Digi 24.
Bărbatul se chinuie de peste o lună „să fie înviat” de autorități, însă până acum nu a primit niciun răspuns încurajator și a fost pus să aștepte.
Ghenadie Furman, din satul Baurci, raionul Cahul, s-a întors acasă pe data de 3 februarie 2021. Atunci, autoritățile de pe aeroport l-au anunțat că pașaportului lui nu mai era valabil. După o zi, bărbatului i s-a permis, totuși, să intre în țară, relatează presa locală.
A doua zi s-a dus la poliție și a aflat că a fost declarat decedat pe data de 5 septembrie 2020 și a fost îngropat în cimitirul din localitate. Omul s-a dus și și-a văzut chiar și mormântul și crucea.
Confuzia s-a produs atunci când pe raza localității a fost găsit cadavrul unui bărbat. Copiii lui Ghenadie au fost chemați atunci să identifice cadavrul și, cu toate că aceștia nu l-au recunoscut, cadavrul a fost identificat oficial ca fiind Ghenadie Furman doar pentru că hainele mortului semănau cu niște haine pe care le avea el, scrie sursa citată.
Sursă foto: captură Facebook Democrația Acasă
Sursă video: Facebook Democrația Acasă
Eveniment
Social
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

