Camera Reprezentanților va vota miercuri punerea sub acuzație a lui Donald Trump, ca urmare a evenimentelor de la Capitoliu
Preşedintele Comitetului pentru regulamente din Camera Reprezentanţilor a SUA a declarat luni, 11 ianuarie, că articolul pentru demiterea şi punerea sub acuzare (impeachment) a preşedintelui republican în exerciţiu al SUA, Donald Trump, va ajunge miercuri, 13 ianuarie, la vot în plenul acestei camere şi acesta va trece, relatează Reuters, citat de Agerpres.
„Este important să acţionăm şi este important să acţionăm într-o manieră foarte serioasă şi deliberativă”, a declarat la postul CNN congresmanul democrat Jim McGovern. „Ne aşteptăm să ajungă la vot miercuri. Şi mă aştept să treacă”, a adăugat acesta.
Acelaşi congresman a mai spus că ar dori ca republicanii să aducă obiecţii faţă de această cerere de impeachment printr-o rezoluţie în care să-i ceară vicepreşedintelui Mike Pence să-l înlăture pe Trump prin invocarea articolului 25 din Constituţia SUA. Respectivul articol prevede că un preşedinte poate fi înlăturat dacă este considerat „inapt” să-şi îndeplinească atribuţiile.
În acest caz, acel comitet condus de congresmanul democrat va întocmi un regulament pentru a vota legislaţia în Camera Reprezentanţilor, iar 24 de ore mai târziu comitetul va prezenta o altă rezoluţie pentru impeachment.
Democraţii îl acuză pe preşedintele republican, care-şi încheie mandatul miercurea viitoare, că este responsabil pentru incidentele din 6 ianuarie, ei susţinând că prin declaraţiile sale el şi-ar fi încurajat simpatizanţii să pătrundă în clădirea Capitoliului -- detalii aici: Filmul evenimentelor din SUA: patru persoane au murit și mai multe au fost rănite în urma protestelor violente de la Capitoliu. GALERIE FOTO
Conform documentelor consultate de CNN, principalul cap de acuzare formulat împotriva lui Trump este „incitarea la insurecție”.
Dacă procedura va fi finalizată, Donald Trump ar stabili un nou record pe final de mandat și ar deveni primul președinte din istorie care este pus sub acuzare de două ori. Trump a mai fost pus sub acuzare la începutul anului trecut pentru „obstrucționarea Congresului” și „abuz de putere”, dar a fost achitat de senatul dominat de republicani, scrie Digi 24.
Sursă foto: Sky News