Persoanele care vor să ajungă în Marea Britanie și Scoția vor fi nevoite să prezinte un test COVID negativ

Toate persoanele care vor să intre pe teritoriul Marii Britanii și al Scoției vor fi nevoite să prezinte un rezultat negativ la testul COVID-19. Acesta trebuie realizat cu maxim 72 de ore înainte, scrie news.ro.
Măsura se dorește să intre în vigoare la începutul săptămânii viitoare pentru Marea Britanie, iar în cazul Scoţiei, „cât mai curând posibil”, a spus ministrul Transporturilor, Grant Shapps.
Oficialii lucrează cu administraţiile descentralizate pentru a lua măsuri similare şi pentru Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.
Anunţul a fost făcut de ministrul Transporturilor după ce Marea Britanie a anunţat joi peste 1.160 de decese asociate COVID-19 şi mai mult de 52.600 de noi cazuri de contaminare.
Nerespectarea noilor reguli de călătorie în Anglia, care se aplică celor ce ajung aici cu avionul, trenul sau vaporul, va fi amendată cu 500 de lire sterline.
Excepţie vor face transportatorii, copiii cu vârste sub 11 ani şi cei care vin din ţări care nu au infrastructură pentru livrarea de teste. Călătorii din Irlanda vor fi de asemenea exceptaţi de la regulă.
Toţi pasagerii care ajung din ţări ce nu se află pe lista coridorului de călătorie a Guvernului trebuie să stea în izolare 10 zile, indiferent de rezultatul testului.
Sursă foto: Airlines Travel
Eveniment
Social
Sănătate
Educație

Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră

Speed Marathon în județul Constanța! Peste 200 de accidente de la începutul anului
-Grădinița-„Căsuța-de-Turtă-Dulce”-intră-în-renovare!-(3).jpeg)
O grădiniță din Constanța va fi renovată
Se oprește apa în mai multe localități din județul Constanța! VEZI dacă ești afectat
Doi minori sunt căutați de poliție! Au plecat dintr-un centru de primiri minori și nu s-au mai întors
A încercat să scape de polițiști! Și-a abandonat mașina și a luat-o la fugă. Află cum s-a terminat „aventura”
Cultură și tradiție în prag de Paște la Centrul Cultural Județean Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

