Maia Sandu, felicitată de liderii internaționali pentru câștigarea alegerilor
Ca urmare a câștigării celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din republica Moldova, Maia Sandu a fost felicitată de diferite personalități. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a trimis o telegramă de felicitare în care și-a exprimat speranţa că activitatea acesteia în fruntea statului „va contribui la dezvoltarea constructivă a relaţiilor” dintre cele două ţări, a comunicat luni serviciul de presă al Kremlinului, citat de Adevărul.
„Sper că activitatea dumneavoastră ca şef a statului va contribui la dezvoltarea constructivă a relaţiilor dintre ţările noastre. Aceasta, cu siguranţă, ar răspunde intereselor fundamentale ale popoarelor Rusiei şi Republicii Moldova”, a scris Putin în telegramă. El i-a urat Maiei Sandu succes, sănătate şi prosperitate, menționează sursa citată.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat despre Kremlin că respectă alegerea făcută de cetățenii din Republica Moldova în cadrul alegerilor prezidențiale și speră că va reuşi să stabilească „relaţiile de lucru” cu noul preşedinte, Maia Sandu.
„Kremlinul respectă alegerea oamenilor, alegerea poporului, şi noi respectăm alegerea poporului moldovenesc. Desigur, e nevoie încă să stabilim relaţiile de lucru cu noul preşedinte al Republicii Moldova. Sperăm că vom reuşi să le stabilim”, a declarat Dmitri Peskov, conform sursei citate.
Konstantin Kosaciov, şeful Comitetului pentru Afaceri Externe al Consiliului Federaţiei a scris pe pagina sa de socializare că alegerea Maiei Sandu în calitate de preşedinte al Republicii Moldova va duce la schimbări serioase, în primul rând direcţia politicii externe.
„Evident, în această situaţie, ţara se va confrunta cu schimbări serioase, cel mai probabil în politica externă. Sandu s-a bazat pe voturile tinerilor deschis orientaţi spre Europa şi voturile din marile oraşe, dar cel mai mult, pe diaspora din străinătate a jucat pentru ea”, a scris Kosaciov.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat-o luni, 16 noiembrie, pe Maia Sandu pentru succesul din al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova.
„Felicitări, Maia Sandu. Victoria dumneavoastră este un apel clar pentru combaterea corupţiei şi restabilirea respectării statului de drept - calea spre un viitor prosper”, a scris Ursula von der Leyen pe contul său de Twitter.
Felicitări @sandumaiamd.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) November 16, 2020
Your victory is a clear call to tackle corruption and restore respect for the rule of law - the path to a prosperous future.
The EU is ready to support Moldova ????????
Și preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a felicitat-o luni pe Maia Sandu pentru succesul în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova.
„Felicitări, Maia Sandu, pentru victoria în alegeri. Poporul Republicii Moldova a ales clar un drum care prioritizează justiţia, lupta reală împotriva corupţiei şi o societate mai dreaptă", a scris preşedintele belgian al Consiliului European.
Congratulations to @sandumaiamd on your election victory.
— Charles Michel (@eucopresident) November 16, 2020
The people of Moldova ???????? have clearly chosen a course that prioritises justice, real fight against corruption and a more just society. #EU is ready to intensify our close partnership.
Sursă foto: Capital.ro