Impact devastator pe bulevardul Mamaia: cinci victime, una decedată
.jpeg)
Un grav accident rutier s-a produs seara trecută pe bulevardul Mamaia, în zona Hotelului Malibu din Constanța. O mașină a intrat într-un indicator rutier și într-un stâlp de iluminat.
La fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul Fripis cu o autospecială de stingere (ASAS), un echipaj de descarcerare (DESCA) și un echipaj SMURD, precum și echipe de la Detașamentele Palas și Port, alături de mai multe ambulanțe SAJ și ATPVM.
În urma accidentului, au rezultat cinci victime:
- Două persoane au fost găsite în stare de inconștiență, suferind politraumatisme majore. Ambele au fost intubate și transportate la spital în stare critică. Din nefericire, una dintre ele a decedat.
- Alte două victime, conștiente și stabile, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital cu politraumatisme.
- O a cincea victimă, conștientă și cooperantă, a refuzat transportul și consultul medical.
Echipajele de intervenție au luat măsuri pentru prevenirea riscurilor de incendiu și pentru asigurarea zonei. Poliția urmează să stabilească exact cauzele accidentului.
OFICIAL de la IPJ Constanța
La data de 10 martie a.c., în jurul orei 23:57, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, ar fi avut loc un accident rutier.
Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, care circula dinspre strada Unirii către stațiunea Mamaia, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat.
În urma accidentului rutier, patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, pasagere în vehicul, au fost transportate la spital cu vătămări corporale grave, pentru îngrijiri medicale. Ulterior, a fost declarat decesul la spital pentru una dintre victime, fiind vorba despe un tânăr de 21 de ani.
Conducătorul auto, de 21 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a condițiilor producerii accidentului rutier.
Care este starea victimelor?
Patru pacienți cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani au fost aduși în cursul nopţii trecute la Unitatea de Primire a Urgențelor, cu multiple traumatisme, victime ale unui accident rutier, fiind preluați imediat de către echipa de garda din camera de resuscitare, anunță conducerea SCJU Constanța.
„Din păcate, în pofida eforturilor depuse de către cadrele medicale, unul dintre pacienți a decedat la scurt timp după preluare. Leziunile suferite erau incompatibile cu viața”, a declarat Crina Kibedi, purtător de cuvânt SAJ Constanța.
În prezent, starea celor trei victime rămase este următoarea:
- în stare deosebit de gravă, la Terapie Intensivă, este o pacientă în vârstă de 19 ani.
- ceilalți doi pacienți sunt conștienți, cooperanți, cu stare generală stabilă, rămân internaţi pentru alte investigații medicale şi tratament de specialitate.
„Echipele noastre medicale monitorizează îndeaproape evoluția pacienților și depun toate eforturile necesare pentru a le asigura cele mai bune tratamente şi îngrijiri medicale”, a mai transmis Crina Kibedi.
Social
Externe
Sănătate
Educație
.jpeg)
Primăria Constanța scoate la licitație mai multe vehicule abandonate. Ofertele pot fi depuse până pe 11 aprilie

Marinari, aventură și curaj – „Furtună în Pacific” rulează la Constanța pe 20 martie

Patriarhia Română: „Ne rugăm pentru salvarea naturii și a celor aflați în primejdie”
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. VEZI care este motivul
O stradă din cartierul Universitate, reabilitată
Inconștiență la volan. Un bărbat s-a urcat la volan deși nu avea permis și era băut
Email-uri înșelătoare: Cum funcționează cea mai nouă metodă de fraudă online?
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

