CONSTANȚA. Acțiuni de amploare ale polițiștilor, în weekend. Au aplicat peste 1.200 de sancțiuni
În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii au acționat cu efective mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise.
Astfel, aproximativ 380 de poliţişti din structurile operative au desfășurat zilnic activități pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 429 de evenimente, dintre care 374 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112.
Polițiștii au organizat, independent sau în sistem integrat cu jandarmii, 241 de acţiuni în județul Constanța, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea traficului şi consumului de substanțe interzise, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 1.233 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 650.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi
participanţi, 92 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost oprite din a circula 70 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acțiunii Blocada, au fost organizate 138 de filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic, fiind legitimate peste 2.800 de persoane și verificate 1.930 de vehicule.
Totodată, 660 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 82 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În cadrul activităților desfășurate, au fost depistate două persoane urmărite la nivel național, au fost dispuse șase măsuri preventive și au fost constatate 14 infracțiuni la regimul circulației rutiere.