CONSTANȚA. Doi bărbați sunt cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Aveau permisul expirat
La data de 28 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității deținerii unor categorii de arme.
Astfel, au fost verificați la domiciliu șapte deținători de arme din municipiul Constanța și comuna 23 August.
În urma controalelor efectuate, au fost ridicate în vederea
indisponibilizării două arme.
Astfel, polițiștii au identificat doi bărbați, de 36 de ani, respectiv 68 de ani, ambii din municipiul Constanța, care ar fi deținut arme neletale de autoapărare, (pistoale cu bile de cauciuc), având permisul de armă expirat.
În ambele cauze, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.