dobroge.tv

Live

NAȚIONAL. Adolescentul care a murit după ce peretele internatului s-a prăbușit a fost găsit cu ajutorul unui câine. David era crescut doar de mamă și ar fi împlinit 18 ani chiar în ziua de Crăciun

NAȚIONAL. Adolescentul care a murit după ce peretele internatului s-a prăbușit a fost găsit cu ajutorul unui câine. David era crescut doar de mamă și ar fi împlinit 18 ani chiar în ziua de Crăciun
19 decembrie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Tragedie la un liceu din Harghita! David, un elev de 17 ani a murit, iar trei fete au fost rănite, după ce peretele unui cămin din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste ei. Pompierii au dus o luptă contra cronometru pentru a ajunge la ei.

Tragedia a avut loc ieri, în jurul orei 16.00. În internatul liceului Tamasi Aron erau cazați 97 de elevi, însă o parte dintre ei nu se aflau în clădire. David se afla în camera de internat pentru a se odihni după ore, așa că nu a văzut când unul dintre pereți a început să se crape și nici nu i-a auzit pe colegii care au strigat să plece repede din clădire pentru că se va prăbuși. Alături de el, sub dărâmături, au fost prinse și trei fete.

Primele fete au fost scoase în stare conștientă și semiconștientă. Pentru a treia victimă, scoasă inconștientă de sub ruine, au fost nevoie de manevre de resuscitare. După eforturi contracronometru, inima copilei a început din nou să bată, însă starea ei este în continuare gravă.

Pe aproape tot parcursul operaţiunii de salvare David a fost conştient şi a comunicat cu pompierii, însă în momentul în care a fost scos dintre betoane, băiatul şi-a pierdut cunoştinţa. Medicii însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

David era crescut doar de mamă, iar în ziua de 25 decembrie ar fi împlinit 18 ani.

Deca: Aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple

Ministra Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că trebuie mai întâi clarificat statutul acestei clădiri, dacă ea era încadrată la imobil cu risc seismic şi care erau planurile pentru consolidarea ei.

Vă promit că Ministerul Educaţiei va face tot ceea ce ţine de instituţie pentru ca să primească ajutorul de care vor avea nevoie în zilele următoare. Avem, sigur că da, acea listă a clădirilor în risc seismic pe care Ministerul Educaţiei o publică şi o actualizează pe site-ul Ministerului, ultima actualizare a fost făcută în luna octombrie, tocmai pentru a asigura părinţilor şi tuturor celor interesaţi acces neîngrădit la riscul seismic pe care o clădire cu scop educaţional îl poate avea, responsabilitatea fiind în dreptul celor care administrează clădirea, autorităţile publice locale”, a afirmat Ligia Deca

Deca a menţionat că este nevoie de consolidarea infrastructurii educaţionale şi există mai multe programe în care autorităţile locale pot aplica pentru clădirile cu risc seismic I sau II pentru a începe imediat lucrările de reabilitare.

Ea a arătat că a fost modificată legislaţia pentru a se face o evaluare mai rapidă de către cei care administrează clădirile pentru a preîntâmpina astfel de situaţii.

Din nou, aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple”, a subliniat Deca.


Sursă foto: Observator News / ISU Harghita

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233