Caz revoltător la un prestigios liceu din Constanţa. Profesoara de Limba Română a venit beată la şcoală şi a căzut peste nişte maşini parcate

Caz revoltător la unul dintre cele mai bine cotate unități de învățământ din județul Constanța. O profesoară de limba română a fost trimisă acasă după ce a venit beată la muncă. Inspectoratul Școlar Județean Constanța a confirmat că una dintre profesoarele de Limba și Literatură Română ale colegiului a fost trimisă acasă după ce a venit la muncă „într-o stare specială”.
Incidentul s-a petrecut astăzi, 10 noiembrie la Colegiul „Mihai Eminescu”. Potrivit unor martori citaţi de adevarul.ro, profesoara de Limba și Literatură a venit în stare de ebrietate la colegiu, iar la un momnet dat și-a pierdut echilibrul în fața liceului, înainte să poată urcă treptele de la intrarea profesorilor. Femeia s-ar fi prăbușit, spun martorii, peste niște mașini din față unității de învățământ. Prima dată, colegii ei au crezut că i s-a făcut rău, însă, în momentul în care au venit să o ajute să se ridice, au constatat că emana halenă alcoolică.
Profesoara a fost dusă în biroul directorului unității de învățământ, a fost anunțată familia, iar soțul a venit să o conducă acasă.
Contactat telefonic, inspectorul general al ISJ Constanța, Sorin Mihai a spus că a fost informat despre incident, de conducerea liceului că profesoara de română a venit „într-o stare specială” să le predea elevilor.
„Din discuția purtată cu cei din conducerea unității reiese că a mai existat un incident anul trecut, tot cu doamna profesoară, în urma căruia a fost în concediu fără plata în perioada 19 septembrie 2022- 31 august 2023. Cu privire la incidentul de astăzi, de luni se va declanșa o cercetare disciplinară la nivelul colegiului”, a afirmat inspectorul general Sorin Mihai, citat de adevarul.ro.
Sursă foto: adevarul.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație

Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat

Termoficare Constanța anunță oprirea furnizării căldurii în municipiu începând cu 1 aprilie 2025

Guvernul a aprobat noul Registru General de Evidență a Salariaților în format online - REGES-ONLINE
Constanța, sub cod galben de vânt!
Dosar penal pentru bunuri contrafăcute! Ce au descoperit polițiștii într-un container
Cum se pregăteau casele țărănești pentru Paște în vremuri de demult?
Cetățean străin depistat de polițiștii de frontieră la volanul unui autocamion cu un permis de conducere fals
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

