dobroge.tv

Live

Razie în municipiul Mangalia: 23 de șoferi au fost testați cu etilotestul - bărbat prins băut la volan

Razie în municipiul Mangalia: 23 de șoferi au fost testați cu etilotestul - bărbat prins băut la volan
06 noiembrie 2023
Redactia DTV
Publicitate

La data de 5 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Mangalia și Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au desfășurat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatore de accidente rutiere.

Astfel, au fost legitimate 240 de persoane, au fost verificate 86 de vehicule și 13 societăți comerciale.

Au fost testați 23 de conducători auto cu aparatul etilotest și 4 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care 16 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 4 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 6.000 de lei.

De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare și au fost constatate 5 infracțiuni.

Exemplu:

La data de 5 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 48 de ani, care a condus un autoturism. pe D.N. 39, în comuna 23 August, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost transportat la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.


Sursă foto: IPJ Constanța

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233