Ziua și avaria, la Constanța. De trei zile, dintr-o țeavă fisurată țâșnește cu putere apă fierbinte: constănțenii au făcut numeroase sesizări - autoritățile asigură că avaria va fi remediată
O avarie pe strada Tulcei este lăsată de trei zile în voia sorții. Din țeava fisurată țâșnește cu putere apă fierbinte, iar locatarii se spală de mai bine de trei săptămâni cu apă încălzită pe aragaz. Autoritățile, care ar fi trebuit să ia măsuri până în acest moment, spun că nu au știut și până mâine asigură că avaria va fi remediată.
Trei zile de când apa caldă țâșnește ca dintr-o fântână arteziană, iar la robinet nici gând de apă încălzită. Deși constănțenii au apelat la dispecerat în nenumărate rânduri, nimeni nu a venit să ia măsuri, transmite Maria Mîner, reporter Dobrogea TV.
De sâmbătă, o țeavă împrăștie cu putere apă fierbinte, pe strada Tulcei. Avaria este la punctul termic numărul 51, zonă la care se lucrează de luni de zile. Pe 28 octombrie, locatarii au observat cum cartierul se inunda la propriu cu apa care țâșnea cu presiune nu dintr-una, ci din două fisuri ale țevii. Văzând că autoritățile nu iau măsuri, locatarii au încercat să împiedice răspândirea apei cu ajutorul unor bolovani.
„S-a oprit apa caldă înainte de 16 octombrie, la două zile eu dau telefon la dispecerat, stau foarte mult la telefon până îmi răspunde un operator. După 16 octombrie mi-au zis că dau drumul după 20. Apoi s-a amânat până pe 26, după pe 29, acum s-a făcut o improvizație și așa scrie și pe site că aceste conducte sunt provizorii”, a declarat Viorica Cojocaru, președinte Asociație de locatari.
Oamenii din zonă spun că cei responsabili de lucrare au ajuns la avarie, au fotografiat și au plecat liniștiți. Constănțenii au apelat și luni la dispeceratul Termoficare. Li s-a promis că până marți, avaria va fi remediată.
Constănțean: Dacă stai la etajul 6-7 chiar nu-ți mai vine apa caldă.
Reporter: De câte luni știți că este groapa aceasta?
Constănțean: Nu știu de câte luni, dar este din vară.
„Nu este ok, au pus două pietre acolo ca să nu mai țâșnească apa în sus, era o fântână arteziană. Nu este normal”, spune un alt constănțean.
Constănțenii s-au săturat de șantierul din zonă, căruia îi crește termenul de finalizare a lucrărilor de pe o zi pe alta. Spun că se lucrează tot mai greu, iar muncitorii responsabili de șantierul creat sunt de cele mai multe ori în pauză.
„Chiar am întrebat zic ne prinde iarna, ne prind sărbătorile? Și au zis nu...dar sigur că nu depinde de ei. Adică.. ne dau un răspuns provizoriu”, spune un constănțean.
Locuitorii din zonă încearcă să găsească și răspuns la întrebarea: „din buzunarul cui va fi plătită apa care țâșnește prin acea țeavă?”
„Este o lucrare provizorie făcută cu țeavă veche, pe durata lucrării cu țevile preizolate în canalul termic. Lucrarea este făcută de constructor în cadrul programului de reabilitare a rețelei termice”, a declarat Liviu Popa, Director General Termoficare Constanța.
Conductele fac parte dintr-un circuit tur /retur provizoriu, care este realizat pentru a asigura continuitatea furnizării energiei termice pe durata montării conductelor noi.