NAȚIONAL. Un tată care nu își mai văzuse fetița de mult timp a sunat la 112 și a mințit că micuța s-a pierdut într-un mall - a fost amendat cu 4.000 de lei
Un bărbat din Craiova a fost amendat cu 4.000 după ce a mințit că nepoata lui în vârstă de opt ani s-a pierdut într-un centrul comercial. De fapt era vorba despre fiica sa, aflată în grija mamei, de care bărbatului îi era dor și spera că polițiștii i-o vor aduce acasă.
Apelul a avut loc pe 17 octombrie, în jurul orei 18:00. Bărbatul i-a spus operatorului și polițiștilor Secției 1 că, în timp ce se afla în zona unui complex comercial de pe Strada Unirii, ar fi pierdut-o pe nepoata sa în vârstă de 8 ani.
Toate patrulele aflate în serviciu au fost redirecționate în zona respectivă, inclusiv poliţişti de investigaţii criminale, care au căutat copila mai bine de o oră. S-au vizionat toate înregistrările de pe camerele de luat vederi din zonă și din magazinul Mercur, fără a obține vreo pistă pentru găsirea fetei.
Între timp, oamenii legii l-au identificat pe bărbatul care le ceruse sprijinul, un craiovean de 30 de ani. După ce au stat de vorbă cu el, au constatat că născocise întreaga poveste, fiindcă voia să-și vadă, de fapt, fiica. În realitatea, nu exista niciun copil pierdut, fetița sa fiind în grija mamei, notează stiricraiova.ro.
„Cu ocazia audierii, acesta a recunoscut faptul că a apelat în mod nejustificat S.N.U.A.U 112, motivându-şi gestul prin faptul că nu şi-a văzut fetiţa de foarte mult timp, considerând că prin sesizarea poliţiei îi va fi adusă fetiţa. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, cu amendă în valoare totală de 4.000 lei", informează IPJ Dolj.
Sursă foto: ziarpiatraneamt.ro