Descoperire șocantă pe o plajă din Eforie: un nou-născut a fost găsit mort
Descoperire șocantă în zona Steaua de Mare de la Eforie Nord. Un nou-născut a fost găsit mort, într-un sac.
La data de 17 septembrie, în jurul orei 09.20 , polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă, a fost găsit cadavrul unui făt.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Cercetările în acest caz sunt în curs de efectuare.
UPDATE. Ca urmare a sesizării, din data de 17 septembrie, cu privire la faptul că, pe o plajă din stațiunea Eforie, a fost descoperit cadavrul unui făt, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județan Constanța este abilitat să comunice următoarele:
În cauză, s-a stabilit că este vorba de un cadavru de sex bărbătesc.
Acesta a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.