O ambulanţă a luat foc în faţa Spitalului Judeţean Constanţa. Nimeni nu a fost rănit

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la motorul unei ambulanţe, chiar în faţa Spitalului Judeţean Constanţa.
Potrivit primelor informaţii, o ambulanţă a luat foc spontan în faţă la Urgenţe. Ambulanţa aparţine de SAJ Ialomiţa. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar focul a fost stins rapis.
”Am intervenit cu două autospeciale de stingere şi un echipaj de prim ajutor. A ars compartimentul motor. Incendiul a fost lichidat”, a transmis ISU Constanţa.
Urmează să se stabilească exact de la ce a pornit focul.
UPDATE. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Constanţa, incendiul s-a declanșat la ora 18.13, cu flacără deschisă, la o mașină de ambulanță aflată chiar în fața Unității Primiri Urgențe. În aproximativ un minut, a intervenit echipajul de pompieri din cadrul Serviciului Propriu pentru Situatii de Urgenta, pentru localizarea și stingerea focului. S-au folosit în total 9 extinctoare și în aproximativ un sfert de oră au lichidat incendiul.
Din fericire, în autosanitară nu se afla niciun pacient. Acesta doar ce fusese transportat în triaj.
La sosirea pompierilor din cadrul ISU incendiul era lichidat
SCJU Constanța are în structura Serviciul Propriu pentru Situatii de Urgenta care asigura permanenţă.
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

