TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Două familii își îngroapă copiii mult prea devreme. Roberta și Sebastian vor fi înmormântați astăzi - șoferul vinovat își va petrece tinerețea în pușcărie
Durere fără magini în familiile tinerilor care și-au pierdut viața în accidentul cumplit de la ieșirea din 2 Mai. Roberta și Sebastian vor fi înmormântați astăzi. Tânăra într-un cimitir din Măgurele, iar tânărul într-un cimitir din orașul Pantelimon.
Tatăl Robertei a povestit că fiica sa venise pe litoral cu câțiva prieteni și colegi de facultate, cu doar o zi înainte de tragedie. El a adăugat că tânara era studentă la Geografie turistică, la Bucureşti şi că a luat examenul de bacalaureat cu media 9,81, iar celălalt tânăr decedat era colegul ei -- detalii aici: „Își dorea o mașină, i-am luat loc de veci”. Tatăl Robertei Maria, tânăra care și-a pierdut viața în accidentul de la 2 Mai, vrea ca șoferul vinovat să plătească: „Să sufere cum suferim noi”. VIDEO
Sebastian era pasionat de film și voia să fie regizor. Nu a reușit la facultatea de Artă, a intrat la Geografie. Voia să plece în străinătate la cursuri, să devină regizor. „Visurile lui le-a luat un drogat care acum trăiește și băiatul meu este mort”, a declarat tatăl tânărului.
Roberta și Sebastian și-au pierdut viața după ce Vlad P., un tânăr de 19 ani, drogat, a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri aflați pe marginea drumului, la ieșirea din localitatea 2 Mai. Alți trei tineri din grup au fost răniți și transportați la spital -- detalii aici: FILMUL TRAGEDIEI DE LA 2 MAI. Opt tineri spulberați de un șofer începător și drogat, care a fugit de la locul accidentului: a crezut că a lovit o pasăre sau o vacă - doi tineri au murit și alți trei au ajuns la spital
Șoferul, Vlad P., este un tânăr de 19 ani din București. Pe rețelele de socializare s-a pozat alături de mai multe mașini de lux. Mai mult, în fotografii apare purtând un tricou cu mesajul „Drugs are my life” („Drogurile sunt viața mea” - n.red.). Mașina pe care o conducea în momentul tragediei este un Mercedes decapotabil de colecție, care nu ar deține RCA -- detalii aici: Cine este șoferul care a spulberat cu mașina un grup de tineri și a fugit: era drogat cu cocaină, amfetamină și metamfetamină - doi tineri au murit și alți 3 au ajuns la spital
În fața anchetatorilor, tânărul a declarat că a plecat de la locul accidentului pentru că a crezut că a lovit o pasăre sau o vacă. El a fost dus la Spitalul Municipal Mangalia pentru prelevarea de mostre biologice. Dacă și acestea confirmă că era drogat, în cazul lui se va aplica „Legea Anastasia”, care prevede că șoferii băuți, drogați sau fără permis care produc accidente mortale nu mai scapă de închisoare. Până atunci, tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise -- detalii aici: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Tânărul drogat care a spulberat cu mașina un grup de tineri și a fugit de la locul accidentului a fost arestat preventiv
Tragedia ar fi putut fi evitată
Șeful IPJ Constanța a declarat luni că tânărul de 19 ani care a provocat accidentul din 2 Mai fusese oprit în trafic cu câteva ore înainte de evenimentul rutier și în autoturism au fost găsite droguri, care erau însă diferite de cele care ar fi fost consumate de băiat, conform datelor indicate de aparatul DRUG-test. Tânărul a fost dus la sediul Poliției din Vama Veche și a fost testat doar pentru consum de alcool, iar rezultatul a fost negativ, fiind lăsat să plece -- detalii aici: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Șoferul de 19 ani a fost oprit în trafic cu câteva ore înainte de accident: în mașina sa au fost găsite droguri, însă a fost lăsat să plece
Sursă foto: Facebook / gandul.ro / romaniatv.net