Vagoane încărcate cu azotat de amoniu, atacate de hoţi după ce trenul a plecat din Portul Constanţa. Zona este păzită pentru evitarea furtului mărfii descărcate
Patru vagoane încărcate cu azotat de amoniu au fost atacate de hoţi după ce trenul a plecat din Portul Constanţa, iar 80% din conţinutul acestora se află pe calea ferată. Zona este păzită pentru evitarea furtului mărfii descărcate.
CFR Infrastructură a anunţat, luni, printr-un comunicat, că duminică seara, un tren compus din 36 de vagoane aparţinând PSP Cargo Group a fost frânat pe Fir 1 Port B - Constanţa VII de persoane necunoscute. Trenul plecase din Portul Constanţa şi avea ca staţie de destinaţie Vinţu de Jos, judeţul Alba.
În urma verificărilor s-a stabilit că la vagoanele 6, 7, 9 şi 11 clapele de descărcare au fost deschise, iar aproximativ 80% din conţinut - azotat de amoniu se află pe gabarit. Şeful de tren a sesizat prin 112 incidentul. Zona este asigurată de către angajaţii SRCF Constanţa, dar şi de reprezentanţi ai SRPT Constanţa pentru a se evita sustragerea mărfii descărcate. A fost avizat operatorul PSP Cargo Group pentru a elibera gabaritul căii ferate.
Circulaţia trenurilor de călători nu este afectată de incident, iar traficul spre Portul Constanţa se desfăşoară pe firul II până la eliberarea firului I.
CFR Infrastructură a menţionat că, după ce va fi eliberat gabaritul căii ferate, trenul va fi garat în staţia Palas, unde vor fi scoase din componenţa convoiului vagoanele vizate de furt, urmând ca apoi să îşi continue drumul către staţia de destinaţie.
UPDATE. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat, luni, că poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în zona Staţiei de Epurare, de pe strada Theodor D. Speranţia din Constanţa, se află oprit un tren de marfă, iar, la patru vagoane din cele 36 sunt deschise trapele de descărcare, ureea din interior curgând pe terasamentul căii ferate.
“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind deversată cantitatea de aproximativ 40 de tone de uree. Întreaga cantitate de uree deversată a fost recuperată, fiind în curs de încărcare şi predare către operatorul feroviar. În cauză se continuă cercetările, de poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Constanţa, pentru a se stabili dacă vanele de încărcare-descărcare au fost acţionate de factorul uman sau a fost vorba de o defecţiune tehnică”, a precizat IPJ Constanţa.
Poliţiştii au mai stabilit în urma cercetărilor că trenul de marfă nu avea pază, iar din acest motiv firma transportatoare a primit o amendă de 2.000 de lei.
De asemenea, în cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere sau semnalizare falsă.