UPDATE. A fost identificată fata găsită moartă în parc, în Mangalia. Adolescenta a fost ucisă de o altă fată de 18 ani: ar fi omorât-o pentru că victima îşi înşela iubitul şi ea trebuia să mintă
Oamenii legii au reuşit să facă lumină în cazul crimei din Mangalia. Reamintim că în această dimineaţă, un pescar a găsit trupul fără viaţă al unei fete sub o bancă dintr-un parc din Mangalia. Iniţial, martorii susţineau că fata ar avea 12 ani, dar, potrivit informaţiilor oficiale, fata are 18 ani şi este din Vaslui. Nu se cunosc încă multe detalii din anchetă, dar un tânăr de 18 ani a fost reţinut în acest caz.
Trupul neînsuflețit al copilei a fost descoperit de un pescar care a traversat parcul, spre mare, în jurul orei 6,00, duminică, 6 august. Prima dată, omul a crezut ca este un câine de talie mare, așa că a înaintat cu precauție. Însă, când s-a apropiat, a rămas în stare de șoc, când a constatat că este trupul unei tinere și că ființa din fața lui este moartă. Omul a povestit că a strigat după ajutor și că apoi a început să plângă, timp în care martorii alertați de strigătele sale au sunat la 112, scrie adevarul.ro.
Ce spun oamenii legii
Ca urmare a sesizării din data de 6 august a.c., cu privire la faptul că o persoană de sex femeiesc a fost găsită decedată într-un parc din municipiul Mangalia, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
La data de 6 august a.c., în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Cadavrul prezenta urme de violență, echipajul medical declarând, ulterior, decesul.
În cauză au fost efectuate cercetări și investigații de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Poliției municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
În urma acestora, a fost stabilită identitatea persoanei vătămate, ca fiind o femeie, de 18 ani, din județul Vaslui.
Tot ca urmare a investigațiilor efectuate, a fost identificată și o persoană, de 18 ani, față de care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
UPDATE. Surse judiciare au precizat că persoana suspectată este o tânără, de 18 ani. Cele două stăteau împreună şi lucrau cameriste la un hotel din Saturn. Ar fi omorât-o pentru că victima îşi înşela iubitul şi ea trebuia să mintă şi nu ar mai fi vrut să facă asta. După ce a omorât-o ar fi pus-o într-un geamantan şi a dus-o în parc.