Cetățean român cu permis fals depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit un cetățean român care a prezentat un permis de conducere fals.
În data de 24.07.2023, în jurul orei 07:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul specific asupra unui autoturism înmatriculat în România, condus de un
cetațean român în vârstă de 34 ani.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit că permisul de conducere prezentat pentru control nu îndeplinește condițiile de formă și de fond, acesta fiind fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals și uz de fals iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursă foto: ziare.com