Femeie însărcinată salvată de polițiștii de frontieră dintr-o barcă aflată în derivă pe Dunăre
O femeie însărcinată și un bărbat au fost salvați de poliţiştii de frontieră din judeţul Caraş-Severin, după ce barca în care se aflau plutea în derivă pe Dunăre, din cauza furtunii. Femeia a fost transportată la spital, potrivit News.ro.
Incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timpul unei furtuni, a transmis, sâmbătă, Poliţia de Frontieră.
„În data de 21.07.2023, în jurul orei 23.30 la dispeceratul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche a fost primită o informare de la lucrătorii Poliţiei oraşului Moldova Nouă, conform căreia, prin intermediul serviciului naţional de urgenţă 112, s-a semnalat dispariţia unei ambarcaţiuni cu două persoane pe direcţia km flv 1046. Din cauza condiţiilor meteo extreme (vânt puternic, valuri mari) intervenţia colegilor noştri cu ambarcaţiunea din dotarea sectorului a fost una dificilă, însă aceştia au reuşit să identifice ambarcaţiunea, care era eşuată în apropierea malului Ostrovului Moldova-Veche”, a transmis Poliţia de Frontieră într-un comunicat de presă.
Cele două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost preluate de poliţiştii de frontieră, fiind transportate în siguranţă la malul fluviului.
„Persoana de sex feminin a informat poliţiştii de frontieră că este însărcinată, sens în care a primit îngrijiri de specialitate din partea unui echipaj mobil din cadrul Spitalului Orăşenesc Moldova-Nouă, fiind transportată la spital pentru investigaţii. În acest moment cele două persoane sunt în siguranţă, în afara oricărui pericol”, mai precizează Poliţia de Frontieră.
Sursă foto: news.ro