Tragedie în Mamaia: un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etajul unei clădiri
Un bărbat de 34 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etajul 5 al unei clădiri din stațiunea Mamaia, zona Summerland.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat prin apel la numărul unic de urgență 112 să intervină în zona Summerland La fața locului au fost alocate un echipaj SMURD B și un echipaj SMURD C.
Ce spun polițiștii
La data de 20 iulie, în jurul orei 19.10, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi sinucis, aruncându-se de la etajul 5 al unei clădiri.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 34 de ani.
Personalul medical a declarat decesul acestuia la fața locului.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Reamintim că marți, 18 iulie, o femeie s-a spânzurat în mansarda unui hotel situat pe strada Ștefan cel Mare din Constanța. Trupul neînsuflețit ar fi fost descoperit de o cameristă -- detalii aici: CONSTANȚA. O femeie de 33 de ani s-a spânzurat în mansarda unui hotel din centrul orașului
Sursă foto: Adevărul