AZILELE GROAZEI
Percheziții în Constanța și Eforie Nord: trei cămine de bătrâni își desfășoară activitatea fără autorizație - acuzații de abuz în serviciu, fals în declarații și înșelăciune
Astăzi, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice efectuează patru percheziții domiciliare în municipiul Constanța și stațiunea Eforie Nord, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, înșelăciune, falsul în declarații, exercitarea fără drept a unei profesii și evaziune fiscală.
Acțiunea vizează o societate comercială care deține trei cămine de îngrijire a persoanelor vârstnice în stațiunea Eforie Nord și care desfășoară activități în domeniul protecției sociale, fără autorizație
Reamintim că au fost dispuse controale la mai multe centre pentru bătrâni, copii și persoane cu dizabilități din județul Constanța -- detalii aici: Controale la centrele din județul Constanța destinate vârstnicilor, persoanelor cu dizabilități și copiilor
„În cursul zilei de luni au fost verificate 14 centre, dintre care trei publice şi 11 private, în care se aflau 376 de persoane. Au fost date 48 de amenzi, în valoare de aproape 800.000 de lei”, a transmis ieri Prefectura Constanța.
Sancţiunile au fost aplicate pentru starea mobilierului din centre, din motive de curăţenie, instalaţii sanitare neconforme, produse expirate, depozitare necorespunzătoare, nerespectarea capacităţii centrului, funcţionare fără autorizaţie de securitate de incendiu, lipsa documentaţiei de specialitate -- detalii aici: Două azile de bătrâni din Eforie Nord, închise în urma unor controale
Sursă foto: arhivă Dobrogea TV