CONSTANȚA. Un copil de 4 anișori și mama sa au ajuns la spital cu arsuri după ce o butelie a explodat
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină miercuri, 12 iulie, în municipiul Constanța.
Potrivit primelor informații, este vorba de o butelie care a explodat într-o casă situată pe strada Andrei Mureșan nr. 64. Potrivit pompierilor, explozia nu a fost urmată de incendiu.
La fața locului a intervenit Detașamentul Palas cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B2 și un echipaj SAJ.
Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, un copil de 4 ani a fost rănit, prezentând arsuri de gradul 2 pe membrele superioare și inferioare, pe aproximativ 20% din suprafața corpului, iar mama a suferit arsuri de gradul 1 pe membrul inferior.
Cei doi au fost asistați medical la fața locului și au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Ce spun reprezentanții ISU Dobrogea
În această după-amiază, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța a fost solicitat să intervină la o explozie neurmată de incendiu în municipiul Constanța. La fața locului au fost alertate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B și un echipaj SAJ din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
Sosiți la intervenție, colegii au găsit două victime, mamă și copil. Acestora le-a fost acordat primul ajutor medical al locul solicitării, ulterior ambele persoane fiind transportate la spital. Copilul prezenta arsuri pe aproximativ 20% din suprafața corpului, iar mama pe aproximativ 10% din suprafața corpului.
Sursă foto cu rol ilustrativ: aradon.ro