UPDATE. Explozie urmată de un incendiu puternic la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu - un pompier a fost rănit în timpul intervenției. GALERIE FOTO/VIDEO
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină miercuri, 21 iunie, în jurul orei 15.00 la Rafinăria Petromidia.
Potrivit primelor informații, ar fi explodat o pompă din cadrul instalaţiei de distilare a motorinei, urmând un incendiu puternic.
Fumul gros se vede de pe plaja de la Năvodari.
Intervenția este în desfășurare.
UPDATE. Pompierii constănțeni intervin cu nouă autospeciale de stingere, cinci ambulanțe SMURD, trei ambulanțe SAJ, două autoscări. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. În sprijin vor sosi alte cinci autospeciale de Călărași, Ialomița și Tulcea.
UPDATE. Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, iar pentru gestionarea cu eficiență a misiunii de stingere, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Totodată, la nivelul județului Constanța a fost crescută capacitatea operațională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere.
Pentru optimizarea misiunii de răspuns, din ordinul inspectorului general al IGSU, forțele din teren vor fi suplimentate cu cinci autospeciale de stingere, respectiv două din județul Călărași, două din județul Ialomița și una din județul Tulcea.
UPDATE. Reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța au transmis că în zonă a fost trimis un laborator pentru a face analize.
UPDATE. Muncitorii care lucrau la Rafinăria Petromidia în momentul producerii exploziei urmate de incendiu au fost evacuați. Autoritățile precizează că nu au fost înregistrate victime.
UPDATE. Locuitorii din Năvodari au primit mesaje Ro-Alert. „Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare, a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT”, au transmis reprezentanții IGSU.
UPDATE. Prima misiune a autospecialei transport roboți
La misiunea de stingere a fost alocată și o autospecială transport roboți din cadrul ISU București-Ilfov.
Acest mijloc performant de intervenție a intrat de curând în dotarea IGSU, iar datorită multiplelor caracteristici deținute asigură, pe lângă eficiența intervenției, protecția echipajelor operative in misiuni complexe -- detalii aici: Prima misiune a autospecialei transport roboți, la incendiul de la Rafinăria Petromidia
Ce spun reprezentanții ISU Dobrogea
„În jurul orei 15.00, prin apel la numărul unic de urgență 112, am fost solicitați să intervenim la Rafinăria Petromidia pentru lichidarea unui incendiu. În aceste momente intervin peste 70 de pompieri din cadrul ISU Dobrogea la fața locului. Din fericire, până la această oră nu au fost identificate victime. Avem informații că au fost trei angajați pe instalația de hidrocracat care, din fericire, se pare că s-au autoevacuat atunci când a avut loc explozia.
Intervenim momentan cu nouă autospeciale de stingere, cu o autospecială de transport victime multiple, un echipaj CBRN, cinci ambulanțe SMURD, opt ambulanțe SAJ și două autoscări, plus echipajele de pompieri din cadrul Rafinăriei. Totodată, din ordinul inspectorului general de la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost dispuse că măsuri suplimentare să ne vină în ajutor alte nouă autospeciale de stingere de la județele București-Ilfov, Tulcea, Călărași și Ialomița. Doresc să fac precizarea că de la București-Ilfov vom avea în sprijin și patru roboți de stingere care au intrat recent în dotarea Inspectoratului.
Totodată, în jurul orei 15.44 a fost emis un mesaj Ro-Alert pe raza localității Năvodari din cauza degajărilor mari de fum care se manifestau. Totodată, echipajul CBRN a efectuat măsurători la fața locului iar, până la această oră, nu au fost identificate măsuri peste limita normală, care ar putea pune în pericol populația.
Din primele informații pe care le avem, se pare că incendiul a izbucnit la instalația de hidrocracat, în aceste momente, intervenția este una foarte dificilă din cauza locației care este una foarte periculoasă. Colegii mei se focalizează pe localizarea și lichidarea incendiului, după ce au fost făcute căutări de victime”, a declarat Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
UPDATE. Ce spun reprezentanții Rompetrol Rafinare
„În cursul acestei zile, un incendiu s-a produs în instalația de Hidrocracare Blândă (MHC), la finalul unor lucrări de mentenanță specifice.
Imediat, angajații instalației au raportat incidentul către serviciul intern de situații de urgență și către dispeceratul rafinăriei, care, la rândul ei, a informat autoritățile, conform procedurilor in vigoare.
Nu există victime, toți angajații instalației, dar și din celelalte secții ale rafinăriei au fost evacuati.
Până la sosirea autospecialelor ISU, primele intervenții au fost realizate de pompierii rafinăriei Petromidia, care au reușit să limiteze impactul.
În colaborare cu autoritățile, depunem toate eforturile pentru stingerea incendiului și remedierea situației”, transmit reprezentanții Rompetrol Rafinare.
UPDATE. Un pompier a ajuns la spital iar altul a primit îngrijiri medicale la fața locului -- detalii aici: INCENDIUL DE LA PETROMIDIA. Un pompier a fost rănit în urma intervenției: a fost transportat la spital
UPDATE 18.20. Planul Roșu de Intervenție va fi dezactivat la ora 18.30.
UPDATE 18.25. „La acest moment, incendiul nu se mai manifestă cu flacăra. Întrucât poate exista riscul de reaprindere a incendiului, personalul tehnic al obiectivului acționează pentru golirea instalației, iar forțele de intervenție continuă acțiunile de răcire. Misiunea este în dinamică”, transmit reprezentanții ISU Dobrogea.
UPDATE. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 21.32. Potrivit pompierilor, rămâne în supraveghere o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Fripis pe o latură, iar pe cealaltă operatorul privat.
Sursă foto/video: Facebook