TULCEA. Un motociclist a rămas fără permis timp de șapte luni după ce a fost prins de două ori în aceeași zi mergând cu peste 100 de km/h, în oraș
Un motociclist în vârstă de 21 de ani a fost prins de poliţiştii din Tulcea în timp ce circula cu 124 km/h pe un drum unde viteza maximă este 50 km/h, iar după câteva minute a fost depistat în aceeaşi zonă cu viteza de 107 km/h. El a rămas fără permis pentru şapte luni.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au depistat, joi, 1 iunie, un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea o motocicletă pe strada Isaccei, din municipiu, acesta fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 124 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 50 km/h.
Ulterior, la scurt timp, el a fost înregistrat din nou de aparatul radar, pe aceeaşi strada, cu viteza de 107 km/h.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă şi măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 210 zile.
Sursă foto: wallhere.com