dobroge.tv

Live

Weekend de foc pentru salvatorii tulceni. Au intervenit la şase incendii, două dintre ele au pornit de la o lumânare şi un vas uitat pe foc - sfaturile pompierilor

Weekend de foc pentru salvatorii tulceni. Au intervenit la şase incendii, două dintre ele au pornit de la o lumânare şi un vas uitat pe foc - sfaturile pompierilor
22 mai 2023
Redactia DTV
Publicitate

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea au intervenit în weekendul ce doar s-a încheiat la șase incendii anunțate prin apel la numărul unic de urgență 112. Trei dintre acestea fiind în municipiul Tulcea, două la locuințe și unul la un magazin alimentar.

Din fericire, incendiile au fost observate la timp de cetățeni și prin anunțarea rapidă a forțelor de intervenție pagubele au fost limitate, iar cel mai important, nici o persoană nu a fost rănită.

În cazul celor două locuințe, intervențiile au fost cu un grad ridicat de risc deoarece incendiile se manifestau în blocuri de locuit cu un număr mare de persoane ce puteau fi puse în pericol, iar cauzele au fost nesupravegherea focului deschis. Într-un caz al unei lumânări lăsată nesupravegheată, iar în altul al unui vas uitat pe foc.

Facem un apel pe această cale către cetățeni de a fi vigilenți atunci când prepară mâncare la aparatele de gătit. Să nu le lase nesupravegheate, iar dacă este nevoie să părăsească încăperea pentru un timp nedeterminat cel mai bine este să oprească focul ori să revină la intervale scurte de timp în locul unde hrana este preparată! Să folosească un prosop umed în cazul în care uleiul dintr-o tigaie se aprinde și să o acopere cu acesta. De asemenea, este indicat să se instaleze un detector de fum! Acesta poate preveni un incediu de proporții prin anunțarea din timp printr-un sunet puternic acumularea unui volum mare de fum în încăpere.

În cazul în care aprindeți lumânări, acestea trebuie să fie așezate departe de materialele ușor inflamabile din încăpere și trebuie să fie puse într-o farfurie cu puțină apă pentru ca în cazul în care uitați de ea, flacăra să se stingă.

În cazul incendiului de la magazinul alimentar incendiul a fost produs de un scurtcircuit electric al unui prelungitor. Fumul degajat a fost observat la timp de proprietarul locuinței de la etajul superior al societății comerciale care a anunțat imediat salvatorii prin apelarea numărului unic de urgență 112. Și în acest caz pagubele au fost limitate stric la încăperea unde incendiul s-a manifestat, iar două persoane, un adult și un minor, s-au autoevacuat din apartamentul de la etajul superior până ce pompierii au eliminat pericolul în totalitate.

Tot în acest weekend, atât pompierii Detașamentului Tulcea cât și cei ai Secției Măcin au intervenit pentru localizarea și lichidarea unor incendii de vegetație uscată. În comuna Horia, în apropiere de localitatea Balabancea, noaptea trecută salvatorii Detașamentului de Pompierii Tulcea au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la vegetație uscată și stuf pe o suprafață de aproximativ 15 ha, iar cei salvatorii Secției de Pompieri Măcin au intervenit în localitatea Greci la un incendiu de vegetație uscată pe aproximativ 3 ha. În ambele cazuri incendiile au fost localizate rapid de pompieri și lichidate în limitele găsite, iar cauzele probabile de producere a incendiilor a fost focul deschis în spații deschise.

În cazul unui incendiu produs în pădurea Bididia, pompierii tulceni au reușit în scurt timp să oprească extinderea la arbori. Și de această dată, focul a fost observat la timp de cetățenii care se aflau în zonă. Au fost produse pagube pe aproximativ 200 de mp, iar cauza a fost jarul nestins în urma folosirii unui grătar. Recomandăm celor care folosesc această metodă de preparare a hranei să fie vigilenți și pregătiți! Întotdeauna să aibă recipiente mari cu apă, să curețe zona unde urmează să folosească focul de vegetația uscată și alte materiale inflamabile, iar după ce termină de preparat hrana să se asigure că nu rămâne jar nestins. Vântul poate reaprinde jarul și îl poate duce în zone cu iarbă ori frunze uscate și pot genera incendii de amploare!

Publicitate

Galerie Foto

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233