NAȚIONAL. Florentin a fost condus spre moarte de prietenul său, chiar de ziua lui: doi copilași au rămas fără tată. Mesaj de la băiețelul său, cu câteva ore înainte de tragedie: „Ești cel mai bun om din lume și te iubesc”
Două familii îndoliate în urma unui cumplit accident. Radian și Florentin au murit după ce s-au înfipt cu mașina într-un pom, pe drumul județean 221, între localitățile Romanu și Găvani–Gemenele. Tragedia s-a produs joi dimineață, în jurul orei 04.00.
Radian, un tânăr de doar 22 de ani, se afla la volanul mașinii. Alături de el erau Florentin și un alt prieten. Potrivit debraila.ro, în apropiere de satul Găvani, comuna Gemenele, acesta a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a oprit într-un pom. În urma impactului violent, șoferul a murit pe loc. Surse judiciare spun că ar fi adormit la volan.
Pasagerii răniți au fost transportați la spital. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, Florentin, pasagerul care a suferit răni grave, a decedat la spital. El a murit chiar de ziua lui, când a împlinit 37 de ani. Era tatăl a doi copilași, un băiețel și o fetiță.
Cu doar câteva ore înainte de tragedie, Florentin a postat pe rețelele de socializare un mesaj primit de la fiul său cu ocazia zilei sale de naștere: „La mulți ani! Tata este cel mai bun om din lume pe care îl iubesc și el este cel mai bun tată deoarece el m-a îngrijit și doresc să fie sănătos și frumos. Îți mulțumesc pentru fiecare îmbrățișare care m-a făcut mai puternic și pentru fiecare zâmbet care m-a transformat în cel mai puternic OM”.
Celălalt pasager, tânărul de 25 de ani, a ajuns la spital, însă a refuzat internarea și a plecat acasă.
Mare de lacrimi după moartea celor doi
Moartea fulgerătoare a celor doi prieteni a venit ca un trăsnet peste familie și apropiați. Pe rețelele de socializare curg mesajele de condoleanțe
„Dumnezeu să vă odihnească în pace... să vă aibă în paza LUI... Păcat.. condoleanțe familiilor..”
„Dumnezeu să vă odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiilor îndurerate”
„Nu exista o durere mai mare! Dumnezeu să-i ierte”
„Dumnezeu sa te ierte și să te aibă în pace alături de el..!!!! Sincere condoleanțe...!!!!”
„Dumnezeu să te ierte, copil bun. Drum lin către îngeri. Condoleanțe și putere familiei greu încercate”
„Dumnezeu să te ierte Frate nu îmi vine să cred”
„Dumnezeu să te ierte prieten drag, drum lin către cer!!”
„Dumnezeu să te ierte, frate”
„Dumnezeu să te ierte Remeutza... condoleanțe familiei”
„Dumnezeu să te odihnească în pace frățioru meu”
Sursă foto: Facebook / debraila.ro