UPDATE. Accident grav la ieșire din Lumina: două persoane au murit și alte patru au fost rănite după ce două mașini și un TIR s-au ciocnit - a intervenit elicopterul SMURD
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină miercuri, 3 mai, pe podul de la ieșire din localitatea Lumina.
Potrivit primelor informații, două mașini și un TIR încărcat cu cereale s-au ciocnit. Cele două autoturisme au ieșit în afara părții carosabile.
La fața locului intervine o descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B, un echipaj SMURD C, o Autospecială pentru transport personal și victime multiple, două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța și elicopterul SMURD.
Trei persoane au fost rănite. Victimele sunt încarcerate. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, două persoane sunt încarcerate și o persoană a fost extrasă.
Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, ar fi vorba despre șase victime.
Intervenția este în desfășurare.
UPDATE 1. În al doilea autoturism se afla o singură persoană, șoferul, care a ieșit din mașină. Șoferul TIR-ului este și el ieșit și conștient, anunță reprezentanții ISU Dobrogea.
UPDATE 2. Cele două persoane au fost extrase din autoturisme. Ambele sunt inconștiente.
UPDATE 3. Din cele șase victime, patru au fost încarcerate. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, o femeie se află în stop cardio-respirator și i se efectuează manevre de resuscitare. O altă victimă este resuscitată la locul accidentului.
UPDATE 4. Două persoane au fost transportate la spital, iar șoferul TIR-ului și al uneia dintre mașini au refuzat transportul la spital.
UPDATE 5. Din nefericire, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, cele două persoane au fost declarate decedate. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 55 de ani și o femeie de 38 de ani.
Ce spun polițiștii
La data de 3 mai, în jurul orei 15.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Năvodari din comuna Lumina, s-a produs un accident de circulație.
Din primele informații, impactul s-ar fi produs între două autoturisme și un autotren.
Circulația rutieră este oprită, în vederea efectuării cercetărilor.
Ce spun reprezentanții SAJ Constanța
La ora 15.19 s-a primit un apel prin serviciul 112 pentru un accident rutier la ieșire din localitatea Lumina. La locul solicitării s-au direcționat trei ambulanțe SMURD, două ambulanțe SAJ și elicopterul SMURD și mașina de victime multiple. Au fost găsite șase victime: două victime în stop cardio respirator, s-a efectuat protocol de resuscitare dar, din păcate au fost declarate decedate la sfârșitul protocolului, o victimă cu traumatism cranian și traumatism toracic transportate la Spitalul Județean Constanța, o victimă cu traumatism toracic transportată tot la Spitalul Județean și două victime conștiente, cu traume minore care au refuzat transportul și au fost asistate la locul accidentului.
Ce spun pompierii
În această după-amiază, puțin după ora 15.00, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier între două autoturisme și un TIR, la ieșire din localitatea Lumina, spre Năvodari. La fața locului au fost alocate o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD tip B2, o ambulanță SMURD C, elicopterul SMURD, precum și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
Ajunși la fața locului, colegii noștri au constatat că într-unul din autoturisme erau patru victime, trei dintre acestea încarcerate, una conștientă, celelalte două în stare de inconștiență. S-a procedat la extragerea celor trei persoane, pentru două dintre ele s-au aplicat manevrele de resuscitare, fără un rezultat favorabil, din păcate.
Sursă foto: Ziua de Constanța