CONSTANȚA. Băiat dat dispărut, găsit de un jandarm aflat în timpul liber: Andrei fugise de acasă după o ceartă cu părinții
Daniel, un jandarm constănțean aflat în timpul liber a găsit un băiețel de 13 ani care ar fi fugit de acasă după o ceartă cu părinții. Micuțul a petrecut o întreagă noapte pe străzi, spre disperarea familiei care îl căuta.
Redăm povestea găsirii lui Andrei:
„Vă mulțumesc pentru că mi-ați găsit fiul dispărut!”
Marți, ora 6 dimineața. Colegul nostru, Daniel, se afla într-o benzinărie din cartierul Tomis Nord din Constanța. Aflat în timpul liber, își cumpără câteva produse și se așează la o masă, alături de niște prieteni.
Câțiva metri mai în față, la o altă masă, a observat un tânăr singur, ce părea ușor dezorientat.
Cu puțin timp în urmă, Daniel văzuse anunțul transmis de colegi cu privire la dispariția de acasă a unui tânăr din Constanța.
Băiatul care se afla chiar în fața lui corespundea semnalmentelor transmise de autorități.
Daniel se ridică de la masa lui și merge lângă el. Îl întreabă cum îl cheamă și câți ani are. Andrei, 13 ani. Încep un dialog legat de școală, pentru a reuși să afle mai multe date despre el. L-a întrebat de ce este singur la acea oră, băiatul răspunzând că părinții știu despre el. Între timp, Daniel solicită prin mesaj ajutorul unui echipaj de jandarmi.
Când echipajul a sosit în benzinărie, Daniel i-a spus tânărului că este jandarm și că cei doi colegi ai săi vor avea grijă de el și îl vor duce acasă.
Andrei, un tânăr de 13 ani, fusese dat dispărut de către părinți pe data de 1 mai, in jurul orei 18.00. Copilul plecase de acasă, după o ceartă cu părinții. Aceștia erau extrem de îngrijorați, întrucât tânărul petrecuse întreaga noapte pe stradă.
Colegii noștri l-au condus pe Andrei la sediul Poliției, acolo unde era așteptat de mama sa, care a transmis o scrisoare de mulțumire pentru jandarmii care i-au adus băiatul acasă, în siguranță.