„Prea tânăr, aveai tot viitorul în față..”. Pasiunea i-a adus sfârșitul unui tânăr de doar 26 de ani. Robert a murit după ce s-a răsturnat cu motocicleta: „Ce este în sufletul unei mame când își pierde copilul?”

Avea doar 26 de ani și tot viitorul în față însă, pasiunea pentru adrenalină i-a adus sfârșitul. Robert s-a stins din viață aseară, după ce a căzut de pe motor. Accidentul s-a produs pe DN 7, între Balomiru de Câmp și Șibot.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, din primele date a rezultat că un tânăr, în timp ce conducea o motocicletă, s-ar fi răsturnat cu aceasta.
Aflat în stare de inconştienţă, tânărul a fost supus manevrelor de resuscitare, însă, în final, s-a declarat decesul acestuia.
Roby, așa cum îi spuneau prietenii, avea doar 26 de ani și era din municipiul Alba Iulia.
Cu doar o oră înainte de evenimentul tragic, pe contul de Instagram, Robert a distribuit un clip video scurt în care se pot vedea două motociclete, una a sa, iar cea de-a doua a unui prieten. După accident, tânărul a preluat imaginile postate de prietenul său, alături de mesajul „Ultimul drum, prieten drag”.
Mare de lacrimi după moartea lui Roby
Moartea tânărului motociclist a venit ca un trăsnet peste familie și prieteni. Pe rețelele de socializare curg mesajele de condoleanțe.
„Dumnezeu să te odihnească în pace Roby. Doar când ne-am întâlnit și îmi spuneai că sunt toate bune si că ești bine și acum mă uit la pozele tale și nu îmi vine să cred. Drum lin spre cer, drag coleg”
„Prea tânăr, aveai tot viitorul în față.. Drum lin spre cer, Roby”
„Drum lin spre îngeri, Robi!”
„Rest in peace Robi”
„Condoleanțe familie! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”
„Drum lin spre ceruri, băiat bun”
„Roby, aveai timp, fra. Dacă e adevărat că ai plecat, își doresc drum lin spre cer”
„Rămas bun bruder. Bunul Dumnezeu să aibă grijă de tine”
„Sincere condoleanțe. Nu pot să cred, așa tânăr, prea devreme! Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace! Drum lin spre ceruri, copil frumos! Of viața asta câteodată parcă este așa nedreaptă..”
„Of doamne, ce este în sufletul unei mame când îți pierde copilul .. nu sunt cuvinte și nimic nu poate alina golul care rămâne. Dumnezeu să-l primească în împărăția lui”
Sursă foto: Instagram
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

