Tragedie în seara de Înviere: un tânăr de 19 ani a murit și două adolescente au fost rănite, în urma unui accident cumplit. GALERIE FOTO
Accident cumplit în seara de Înviere. Un tânăr de 19 ani a murit, iar două adolescente, ambele în vârstă de 17 ani, au fost rănite după ce au intrat cu mașina într-o semănătoarea nesemnalizată legată de tractor.
Tragedia s-a produs în jurul orei 20.45, pe drumul județean 701, pe raza localității Siliștea Mică. Potrivit presei locale, băiatul de 19 ani, care se afla la volanul unei mașini marca Opel, luase permisul de curând și se deplasa, împreună cu două fete, minore, din Scurtu Mare către Siliștea.
Din sens opus, circula un tractor cu o semănătoare nesemnalizată. Tânărul de 19 ani ar fi izbit utilajul agricol și s-ar fi răsturnat de câteva ori în câmp. Șoferul a murit pe loc, iar pasagerele au suferit răni, ambele fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Alexandria.
Conducătorul tractorului agricol a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În câmp, a fost identificat un bărbat care le-a declarat celor prezenți la fața locului că se află pe aripa tractorului când s-a produs impactul și a fost aruncat în afara părții carosabile, notează explozivnews24.ro. Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat la spital.
Ce spun pompierii
„Accident rutier pe DJ 701, pe raza localităţii Siliştea Mică, două autovehicule implicate. Şoferul autoturismului, un tânăr, neîncarcerat, a fost găsit decedat, prezentând leziuni incompatibile cu viaţa; două tinere, de aproximativ 17 ani, cu politraumatisme, conştiente şi cooperante, pasagere în autoturism, au fost preluate de echipajele de pe ambulanţă, au primit primul ajutor şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Alexandria", precizează ISU Teleorman
Ce spun polițiștii
„Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Videle au constatat faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Scurtu Mare, conducea un autoturism pe DJ 701, din direcţia de deplasare Scurtu Mare către Siliştea, în împrejurări care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu agricol (tractor cu semănătoare) condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Scurtu Mare, judeţul Teleorman, care se deplasa din direcţia Siliştea către Scurtu Mare.
În urma evenimentului, a rezultat decesul conducătorului auto, vătămarea corporală a două tinere, pasagere în autoturism, ambele în vârstă de 17 ani, din localitatea Scurtu Mare și vătămarea corporală a unui bărbat în vârstă de 50 de ani, din aceeași localitate, pasager în tractorul agricol.
Conducătorul tractorului agricol a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, transmite IPJ Teleorman.
Sursă foto: Facebook Radar IAȘI