Dan Diaconescu a fost reținut pentru 24 de ore: este acuzat de relații intime cu minore și folosire a prostituției infantile
Fostul realizator TV, Dan Diaconescu a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii constănțeni. El este acuzat de act sexual cu un minor și folosire a prostituției infantile. Acesta urmează să fie propus pentru arestare.
Urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal, cu privire la un bărbat, de 55 de ani, din municipul București, bănuit de comiterea a două infracțiuni de act sexual cu un minor, cinci infracțiuni de folosire a prostituției infantile, persoana în cauză a fost reținută, pentru 24 de ore.
Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile
Reamintim că joi, 6 aprilie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București.
La data de 15 martie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, ar fi săvârșit două infracțiuni de act sexual cu un minor și cinci infracțiuni de folosire a prostituției infantile.
Astfel, în perioada septembrie 2020– septembrie 2021, acesta ar fi întreținut relații sexuale cu două minore, care, pe parcursul comieterii faptelor, împliniseră vârsta de 16 ani.
La data de 6 aprilie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat două percheziții domiciliare, la locuințele bărbatului, respectiv în municipiile București și Constanța.
În urma activităților, au fost ridicate mai multe medii de stocare și dispozitive electronice.
La data de 7 aprilie, în jurul orei 00.10, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
În cursul zilei de astăzi, acesta urmează a fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale București.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.
Sursă foto: romaniatv.net