Clipe de panică pe aeroportul din Suceava! Două avioane s-au ciocnit: momentul impactului, surprins de un pasager. GALERIE FOTO/VIDEO
O aeronavă Wizz Air care urma să decoleze, marţi, de pe Aerorportul Suceava, a atins o altă aeronavă a aceleiaşi companii, fără a se înregistra victime.
Potrivit presei locale, aripa unei aeronave Wizz Air care urma să plece de la Suceava către Dortmund a lovit, marţi, partea din spate a unei alte aeronave a aceleiaşi companii.
În urma incidentului nu au existat victime, dar pasagerii din cursa către Dortmund au fost coborâţi din aeronavă.
Conducerea Aeroportului Suceava a transmis că incidentul a constat în atingerea uşoară a două aeronave ale companiei Wizz Air.
„Pasagerii care urmau să zboare spre Dortmund au fost debarcaţi în siguranţă, înregistrându-se doar pagube materiale”, au precizat reprezentanţii Aeroportului Suceava, într-o declaraţie de presă.
În avionul Suceava-Dortmund se aflau 174 de pasageri, care sunt în prezent în terminalul aeroportului.
Cel mai probabil, Wizz Air va pune la dispoziţie o altă aeronavă, urmând ca zborul către Dortmund să aibă loc în cursul serii.
Ce spune Wizz Air
„Wizz Air confirmă că zborul său W6 4692, de la Suceava la Dortmund, din data de 14 martie 2023, în timp ce rula la ieşirea din poziţia de parcare, a intrat în coliziune cu stabilizatorul orizontal drept al unei alte aeronave Wizz, care era parcată pe o poziţie adiacentă, fără pasageri la bord”, a transmis Wizz Air.
Reprezentanţii companiei au precizat că toţi pasagerii zborului Suceava-Dortmund sunt nevătămaţi şi au fost debarcaţi în siguranţă.
„Wizz Air pune la dispoziţie o aeronavă de înlocuire pentru zborul afectat şi va transporta pasagerii la destinaţie în cursul zilei de astăzi. Wizz Air îşi cere scuze pasagerilor afectaţi şi îi asigură pe toţi clienţii că siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor sale rămân prioritatea principală a companiei aeriene”, a mai transmis compania.
Sursă foto: newsbucovina.ro
Sursă video: Facebook