NAȚIONAL. Accident cumplit seara trecută: doi bărbați au murit și trei au fost răniți după ce două mașini și o dubă s-au ciocnit violent - un autoturism s-a rupt în două. GALRIE FOTO
Accident cumplit seara trecută pe DN 73, în județul Brașov. Doi tineri de 28, respectiv 31 de ani au murit pe loc, iar alți trei bărbați au fost răniți după ce două mașini și o dubă s-au ciocnit violent. Una dintre mașini s-a rupt în două.
Tragedia a avut loc între localitățile Râșnov și Tohanul Nou. Potrivit newsbv.ro, doi tineri de 28 și 31 de ani au murit. Alte două persoane au fost transportate la spital: un tânăr de 27 de ani a suferit traumatism cranio-facial și traumatism toracic, un bărbat de 42 de ani a suferit traumatism toracic și traumatism abdominal. Cea de-a treia victimă, un bărbat de 40 de ani, a fost asistat medical la fața locului și a refuzat transportul la spital.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și fac cercetări pentru a afla cine se face vinovat de producerea accidentului.
Sursă foto: ISU Brașov