Trafic de droguri, prin curier. Un tânăr a expediat din Spania în România zeci de kilograme de cannabis: a fost prins în flagrant. VIDEO

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reţinut de procurorii DIICOT Timişoara după ce a trimis în România, în urma unei călătorii în Spania, mai multe colete care conţineau 37 de kilograme de cannabis. Bărbatul a fost prins în flagrant de poliţişti chiar când ridica drogurile de la curier.
Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al IPJ Timiş, bărbatul a trimis drogurile în România printr-o firmă de curierat.
„Din cercetări a reieşit că bănuitul s-ar fi deplasat în Spania, de unde ar fi achiziţionat aproximativ 37 de kilograme de cannabis, pe care le-ar fi ambalat şi expediat prin intermediul unei firme de curierat către România. Acesta a fost prins, în flagrant delict, de către organele de urmărire penală în timp ce ridica, din municipiul Timişoara, două dintre coletele expediate din Spania, în care se aflau disimulate drogurile de risc”, a precizat IPJ Timiş.
Drogurile erau ambalate în pungi de câte un kilogram şi transportate în mai multe geamantane.
Ulterior, procurorii DIICOT Timişoara au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a tânărului, pentru introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
În cursul zilei de joi, va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
Sursă foto/video: Poliția Română
Social
Externe
Sănătate
Educație

Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța

Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027

Razii de amploare ale polițiștilor, în weekend! Ce au descoperit
Reguli esențiale pentru eliberarea cărții de identitate: tot ce trebuie să știți
L-ați văzut? Poliția solicită ajutorul cetățenilor
Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat
Termoficare Constanța anunță oprirea furnizării căldurii în municipiu începând cu 1 aprilie 2025
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

