NAȚIONAL. Sfârșit cumplit pentru o femeie de 70 de ani: a murit după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări
Sfârșit cumplit pentru o femeie de 70 de ani din localitatea Vârfu Câmpului, judeţul Botoșani. Femeia a murit după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, cel care a observat incendiul a fost fiul femeii, care a sunat la 112 după ajutor.
„Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vârfu Câmpului au ajuns la faţa locului în cel mai scurt timp. Aceştia au constatat că ardeau bunurile din camera unde locuia bătrâna. Ea a fost găsită decedată, în interiorul încăperii”, au precizat reprezentanţii ISU Botoşani.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă.
Sursă foto cu rol ilustrativ: ISU Vaslui