NAȚIONAL. „Ține-i, Doamne, în viață!”. Doi băieți au fost salvați în ultima clipă din râul Olt după ce s-a rupt gheața de sub ei: „Câteva secunde dacă ar mai fi întârziat…” - VIDEO
Salvare dramatică din râul Olt. Doi adolescenți au fost salvați în ultima clipă după ce gheața s-a rupt sub ei. Unul dintre băieţi a vrut să se dea pe gheaţă, însă aceasta s-a rupt sub el, iar al doilea a ajuns în apă în încercarea de a-şi salva prietenul.
Ambii copii au fost scoți din apă de pompierii ISU Vâlcea și predaţi echipajelor de ambulanţă.
Potrivit oficialilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, incidentul a avut loc duminică după amiază, în zona unui pod de cale ferată peste râul Olt, în municipiul Râmnicu Vâlcea. Un grup de cinci adolescenţi se afla în zonă, iar unul dintre ei, observând podul de gheaţă format peste râu, a vrut să se dea pe gheaţă însă a ajuns în apă. Al doilea a intrat să îşi salveze prietenul, însă şi sub el s-a rupt gheaţa.
„Moare, sigur... Hai copilu, mai ține un pic. Ține-te sus! ... Ridică-l pe ăla ... Dă din mâini! ... Se duce și al doilea ... Hai, copii, dați din mâini! Haideți că mai aveți puțin! Ține-i, Doamne, în viață! ... Haide că sunteţi salvaţi, gata! ... Sus cu ei", strigau cei aflaţi pe mal.
În momentul în care salvatorii au ajuns la ei, cei doi, cu vârste de 14, respectiv 16 ani, se aflau în apă şi se ţineau de bucăţile de gheaţă. Ei au fost scoşi din apă şi predaţi echipajelor medicale trimise de urgenţă la faţa locului.
„Un minut… atât a durat până când salvatorii au ajuns la cei doi copii care căzuseră în râul Olt și care se țineau la suprafață doar cu ajutorul unor bucăți de gheață. Câteva secunde dacă ar mai fi întârziat… Dar nu au întârziat. Salvatorii s-au mișcat IREPROȘABIL, iar cei doi copii au fost salvați! Un minut cât pentru două vieți. Un minut cât pentru două vieți! FELICITĂRI, Cristian, Daniel, Mihai și Alexandru! Îi puteți vedea pe cei patru salvatori în pozele din comentarii! Merită din plin toată admirația noastră!”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne pe rețelele de socializare.
„Nici acum nu știu cum am aruncat barca la apă... Cu motorul la turație maximă, au spart cu căngile cât au putut de repede gheața. Nu mai aveau timp. Cei doi copii se scufundau sub ochii lor.
Pe mal, fratele mai mic al unuia dintre băieți nu s-a oprit din plâns decât atunci când salvatorii i-au adus pe mal. Doar câteva secunde mai lipseau și ar fi fost pierduți. Doi copii trăiesc astăzi datorită celor patru salvatori vâlceni, Felicitări Alex, Daniel, Mihai și Cristi”, a transmis şi IGSU.
Sursă foto/video: Facebook Ministerul Afacerilor Interne