„Unicul nostru fiu a încetat din viață într-un tragic și nedrept accident”. Durerea unui tată al cărui copil a murit după ce un copac s-a prăbușit peste mașina lor: Alex avea doar 14 ani
Familie devastată de durere după ce unicul lor fiu a murit într-un cumplit accident. Un copac s-a prăbușit peste mașina părinților, la intrarea în municipiul Reșița, în timp ce aceștia se întorceau de la schi.
Alex se afla pe ocul din dreapta, iar la volan era tatăl său. După o zi de distracţie, în zăpadă, pe muntele Semenic, adolescenții şi părinţii lui se îndreptau spre casă la Timişoara. Drumul lor s-a oprit brusc după ce un copac cu un diametru mai mare de jumătate de metru a fost smuls cu tot cu rădăcini din pământ de vântul puternic. Băiatul nu a avut nicio şansă, notează Observator News.
Alex iubea sportul şi visa să fie campion. Juca handbal la un club din Timişoara. Cu două zile înainte de tragedie, s-a dus cu colegii să vadă un meci din ligă, iar sâmbăta trecută a jucat cu ei pentru ultima dată.
Tatăl își strigă disperarea pe rețelele de socializare: „Cu infinită durere și lacrimi pe terminate vă anunțăm că unicul nostru fiu și campionul nostru, a încetat din viața ieri într-un tragic și nedrept accident”
Mare de lacrimi după moartea lui Alex
Moartea fulgerătoare a lui Alex a venit ca un trăsnet peste familie, prieteni și colegi. Pe rețelele de socializare curg mesaje de la toți cei care l-au cunoscut și îndrăgit.
„Uneori,se întâmplă ca suflete curate să plece într-o lume fără dor. De data aceasta, într-o fracțiune de secundă am rămas fără Alexandru Meteșan. Cuvintele ne-au înghețat și se împletesc cu lacrimi și suspine. Un loc gol în bancă, un vis frânt înainte de a fi materializat și zâmbetul lui Mete al nostru rămas pentru totdeauna drept o frumoasă amintire. Dumnezeu să-i așeze sufletul în Lumină! Colegii și banca, încă te așteaptă!”, transmite colectivul Școlii nr. 6 din Timișoara.
„Drum lin spre cer, suflet frumos. Profund îndurerați, am aflat că tragedia petrecută ieri, în apropierea reșiței, când un copac s-a prăbușit peste o mașină în care se afla o famiilie cu copilul lor, a răpit din rândurile sportivilor clubului nostru pe Alexandru Meteșan, născut în 30.07.2008.
Un tânăr handbalist cu o perspectivă extraordinară, în acest sport! A plecat prea devreme, lăsând în urmă o familie îndurerată, dar și o a doua lui famile, echipa de handbal de la cs giroc-chișoda, înmărmurită, la aflarea cumplitei vești!
‹‹A fost un copil extraordinar, un uriaș, la vârsta lui, un talent care era deja curtat de echipe ! Nu pot să îmi revin, nu pot să cred că nu va mai veni la sală!››, ni l-a descris antrenoarea lui, Oana Ionescu, cu vocea gâtuită și printre lacrimi!
Este o pierdere de neînlocuit! Te vom păstra în sufletele noastre și în clubul nostru pentru totdeauna! Dorim să exprimăm condoleanțele nostre familiei îndurerate și greu încercate! Dumnezeu să îți odihnească în împărăția lui sufletul tău frumos, dragul nostru!”, transmite Clubul Sportiv Giroc-Chisoda.
„Bunul Dumnezeu să te ierte și să-ti așeze sufletul în Împărăția Cerurilor! Drum lin printre îngeri, Alex! Vom înalță mereu rugăciuni către Dumnezeu pentru sufletul tău. Ceata îngerilor este mai bogata cu un înger, iar clasa a VIII-a B , de la Școala Gren.nr.6 Timișoara este îndurerată de plecarea ta printe îngeri. Copil minunat, nu pot sa cred că nu te vom mai vedea....”
„Bunul Dumnezeu să te ierte și să-ti așeze sufletul în Împărăția Cerurilor!! Drum lin printre îngeri, Alex”
Sursă foto: Facebook / news.ro